Boc i-a informat pe liderii coalitiei in legatura cu discutiile cu FMI

Luni, 25 Ianuarie 2010, ora 13:19
930 citiri
Boc i-a informat pe liderii coalitiei in legatura cu discutiile cu FMI

Prim-vicepresedintele PDL, Adriean Videanu, a afirmat ca, in cadrul sedintei coalitiei de luni dimineata, premierul Emil Boc i-a informat pe liderii partidelor de guvernare cu privire la continutul convorbirilor cu reprezentantii Fondului Monetar International, conform NewsIn.

Primul-ministru a vorbit si despre necesitatea respectarii termenelor pentru implementarea unor masuri luate la nivel guvernamental si legislativ, masuri asumate prin acordul cu FMI, Banca Mondiala si Comisia Europeana.

"Domnul prim-ministru ne-a facut o informare legat de discutiile pe care le-a avut si calendarul pe care va trebui sa il avem in actiunea parlamentara si guvernamentala ca sa putem duce la indeplinire acordul cu FMI.

A ramas sa detaliem anumite aspecte, dat fiind ca suntem in cadrul negocierilor cu FMI", a declarat Videanu inainte de inceperea sedintei BPN al PDL.

De asemenea, ministrul Economiei a precizat ca Ministerul Finantelor ar putea sa faca o alta informare privind noile masuri financiare ce vor trebui adoptate in perioada urmatoare.

Încă o lovitură pentru mașinile electrice. Producția, redusă cu 33%, de un gigant din industria auto
Încă o lovitură pentru mașinile electrice. Producția, redusă cu 33%, de un gigant din industria auto
Industria mașinilor electrice pare că primește lovitură după lovitură. Încă un producător auto face pasul în spate, în producția de mașini „prietenoase cu mediul". Japonezii de la...
Salariul minim la nivel european, încă departe. După creșterile record din ultimul deceniu, România este la coada clasamentului UE
Salariul minim la nivel european, încă departe. După creșterile record din ultimul deceniu, România este la coada clasamentului UE
În ultimii 11 ani, România a înregistrat cele mai mari creșteri medii ale salariului mediu brut, dar valoarea lefurilor minim rămâne printre cele mai scăzute din Uniunea Europeană,...
#boc, #coalitie, #fmi, #acord , #stiri FMI

Curs valutar

1 EUR = 4.9728 RON

0.0017

1 USD = 4.4760 RON

-0.0039
  1. Un nou producător auto intră pe piața din România cu un rival direct pentru Dacia Spring
  2. Prăbușire „violentă” a pieței auto din Germania. O marcă populară a înregistrat și cu 80% mai puține înmatriculări
  3. Cel mai scump ARO, vehicul istoric, scos la vânzare. Cât costă mașina de colecție
  4. Mutare bruscă făcută de Putin: Rusia, creștere de 601% la cumpărarea unui produs
  5. Când trebuie puse cauciucurile de iarnă pentru a evita amenzile. Pragul de temperatură ar putea fi atins chiar la începutul lunii octombrie
  6. Înmatriculările de mașini electrice în Norvegia, record fantastic în august. Ce modele preferă nordicii și diferențele drastice față de piața UE
  7. Euro și dolarul american, în depreciere față de leu. Creștere semnificativă a cotației gramului de aur
  8. Record de importuri de mașini diesel second-hand pe piața românească. Ce mărci preferă să aducă românii din Germania
  9. Câți bani plătește un român pentru traiul de zi cu zi, în Anglia. Prețuri explozive: „Asta te rupe la buzunar!" „Asta te rupe la buzunar!" VIDEO
  10. Un gigant auto a luat o decizie majoră în privința mașinilor electrice. Schimbare radicală de strategie