BM: Reforma sectorului public ar trebui sa fie cel mai important obiectiv al Romaniei

Luni, 29 Iunie 2009, ora 15:05
1526 citiri
BM: Reforma sectorului public ar trebui sa fie cel mai important obiectiv al Romaniei

Reforma sectorului public este cea mai important obiectiv pe care trebuie sa il adopte guvernul Romaniei pentru a contracara efectele crizei financiare internationale, a declarat luni directorul pe Romania al Bancii Mondiale, Blenoit Blarel, subliniind nevoia unei consolidari fiscale, informeaza NewsIn.

"2009 si 2010 vor fi ani dificili pentru Romania. Este nevoie de consolidare fiscala, iar cea mai importanta masura pentru a contracara efectele crizei financiare este reforma sectorului public. Este necesar sa se faca mai mult cu mai putine resurse", a spus Blarel.

El a mentionat ca reforma sectorului public trebuie sa continue si sa se axeze pe managementul sectorului finantelor publice, cadrul cheltuielilor pe termen mediu, precum si pe salariile din sectorul public.

In acelasi timp, Banca Mondiala a cerut Romaniei intarirea cadrului legal privind procedura de insolventa, ca parte a conditiilor pentru a doua transa a imprumutului, a mai spus Blarel.

Conducerea Bancii Mondiale ar urma sa aprobe in 16 iulie primul imprumut, de 300 milioane euro, din cele trei convenite in aprilie intre guvernul Romaniei si reprezentantii BM, in valoare totala de 1 miliard euro, acordarea acestuia fiind legata de reforma administratiei publice.

Cel de-al doilea imprumut va fi de 360 milioane euro si ar putea fi aprobat pana la sfarsitul acestui an, iar cel de-al treilea imprumut, de 340 milioane euro, ar urma sa fie acordat la jumatatea anului 2010.

Banca Mondiala a cerut guvernului Romaniei sa faca reforme in trei sectoare diferite: administratia publica, sectorul financiar si protectia sociala.

Romania a ajuns in luna martie la un acord pentru o finantare totala de 19,95 miliarde euro pe o perioada de doi ani, din care 12,95 miliarde euro de la Fondul Monetar international (FMI), 5 miliarde euro de la Comisia Europeana (CE), 1 miliard euro de la Banca Mondiala si 1 miliard euro de la Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), Banca Europeana de Investitii (BEI) si International Finance Corporation (IFC).

Banii de la FMI merg la Banca nationala a Romaniei (BNR), pentru sustinerea rezervei valutare, sumele de la CE si Banca Mondiala sunt destinate acoperirii deficitului bugetar, iar restul de un miliard de euro este pentru banci, in vederea sustinerii creditarii.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#banca, #mondiala, #obiectiv, #guvern, #criza, #efecte, #consolidari, #fiscale , #stiri FMI