Berceanu: Am informat FMI ca anul viitor avem nevoie de mai multi bani pentru subventii

Miercuri, 04 Noiembrie 2009, ora 12:41
1109 citiri
Berceanu: Am informat FMI ca anul viitor avem nevoie de mai multi bani pentru subventii

Ministrul transporturilor, Radu Berceanu, a declarat ,miercuri, pentru NewsIn, la iesirea de la discutiile cu Fondul Monetar International (FMI),ca a informat FMI despre faptul ca in 2010 ministerul de resort va avea nevoie de mai multi bani pentru subventii pentru toate companiile din subordine. 

"Este o intalnire cu reprezentantii FMI si CE absolut normala si noi avem o serie de companii care fac investitii foarte mari, avem si un numar de companii care au subventii.

Le-am explicat reprezentantilor celor doua institutii ca este o diferenta de pret intre cat costa si cat pot sa suporte calatorii din pretul biletelor de la CFR sau Metrorex.

Am putea face biletul de calatorie la CFR si la Metrorex la nivelul la care sunt costurile, dar in momentul acela nimeni nu ar mai merge cu metroul sau cu trenul si incasarile ar fi zero sau foarte mici", a spus Radu Berceanu.

Reprezentantii Fondului Monetar International au mai discutat cu directorii companiilor despre relatia dintre nivelul acestor subventii si calitatea serviciilor.

"Am explicat ca suntem ca intr-un cerc vicios, noi avand subventii mai mici decat este necesar si nu putem sa indreptam nimic, sa cumparam vagoane sau sa facem o mentenanta mai buna.

Nefacand aceste lucruri cetatenii sunt nemultumiti si utilizeaza cat mai putin transportul feroviar.

Daca de 15 ani se observa ca nivelul subventiei este unul anumit, atunci de ce nu primim de la incepul acel nivel de subventie ca sa ne putem face un buget?" a mai spus ministrul transporturilor.

In plus, acesta a precizat ca ceea ce se cheama facilitati , adica Parlamentul si Guvernul, au dat tot felul de legi ca sa beneficieze de gratuitate pensionarii, handicapatii, veteranii, dar nimeni nu pune si banii.

"Parlamentarii si Guvernul dau legea si ulterior banii acestia nu se mai acopera de nicaieri.

Cineva trebuie sa plateasca aceste datorii pentru ca ele se aduna si atunci companiile sunt permanent sugrumate", a explicat Berceanu.

Berceanu a spus ca Metrorex ar trebui sa treaca la Ministerul de Finante ca sa vada si cei de acolo cum e cu administrarea acestei companii.

"Problemele companiei nu sunt de natura tehnica, ca de tehnic ne ocupam noi, Ministerul Transporturilor.

Problemele sunt de natura financiara", a spus ministrul transporturilor. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Un director al FMI transmite că nu există riscul unei recesiuni globale. "În acest moment, va fi nevoie de mult pentru a deraia această economie"
Un director al FMI transmite că nu există riscul unei recesiuni globale. "În acest moment, va fi nevoie de mult pentru a deraia această economie"
Unul dintre cei mai importanţi economişti ai Fondului Monetar Internaţional a semnalat un risc redus de recesiune globală, în ciuda zgomotelor continue de incertitudine geopolitică,...
#bani, #berceanu, #fmi, #subventii , #stiri FMI