Banca Mondiala nu da bani Romaniei fara girul FMI

Luni, 23 Februarie 2009, ora 09:10
1724 citiri
Banca Mondiala nu da bani Romaniei fara girul FMI

Banca Mondiala nu poate acorda Romaniei o parte din suma necesara pentru finantarea dezechilibrelor balantei de plati si bugetului decat in contextul certificarii decatre FMI ca situatia macroeconomica este stabila si bine gestionata, sustin reprezentantii institutiei.

"Pentru a oferi finantare a balantei de plati si bugetului pentru Romania trebuie sa ne asiguram ca situatia macroeconomica este acceptabila pentru FMI - institutia care este abilitata sa ofere astfel de asigurari.

Conform mandatului sau, Banca nu poate finanta Romania pentru suport bugetar daca nu avem unul din urmatoarele doua lucruri: o scrisoare de confort de la FMI catre conducerea BM ca situatia macroeconomica este in linie cu un management bun macroeconomic si fiscal sau un program cu FMI", a declarat Orsalia Kalantzopoulos, directorul departamentului Bancii Mondiale pentru Europa Centrala si tarile baltice, regiunea Europei si Asiei Centrale, citat de Ziarul Financiar.

Aceasta a recunoscut ca BM nu poate sa acopere toate nevoile de finantare la nivel global, respectiv sa ofere toate sumele solicitate, motiv pentru care statele ar trebui sa apeleze si la sprijinul Comisiei Europeana.

"Daca ne uitam la numarul tarilor, la nevoile acestora si la arhitectura financiara internationala, credem ca un program FMI va fi necesar. O parte din resurse poate sa vina de la CE, dar aceasta dispune de o suma relativ mica de bani pentru a sustine balanta de plati si bugetul in noile state membre UE care nu sunt parte a zonei euro.

O parte din acesti bani au fost oferiti Ungariei si Letoniei. Dar acesti bani in mod clar nu sunt suficienti pentru a finanta nevoile pe care regiunea le are", a mai precizat Kalantzopoulos.

#banca mondiala, #FMI, # finantare, #buget, #deficit , #stiri FMI