De ce nu vrea Romania banii FMI

Marti, 20 Decembrie 2011, ora 07:50
1590 citiri
De ce nu vrea Romania banii FMI

Fondul Monetar International a anuntat luni ca a deblocat 507 milioane de euro pentru Romania, care a refuzat suma pentru moment, preferand sa o pastreze in rezerva.

Consiliul de Administratie al institutiei cu sediul la Washington a dat unda verde pentru varsarea acestei sume catre Bucuresti, in cadrul unui acord de 3,6 miliarde de euro convenit in martie, se arata intr-un comunicat al FMI, relateaza AFP.

Insa "autoritatile (romane) au precizat ca vor continua sa considere acordul ca fiind un acord de tip preventiv si ca, prin urmare, nu intentioneaza sa traga banii", a precizat FMI.

Economia Romaniei a intrat in recesiune in 2009 pe fondul crizei mondiale. Un plan de finantare de 20 de miliarde de euro din partea FMI, Uniunii Europene si Bancii Mondiale a fost necesar pentru a permite statului sa faca fata crizei, reaminteste AFP.

Apoi, "Romania a facut progrese", a precizat directorul general adjunct al FMI, David Lipton, citat in comunicat.

"Cresterea economica s-a reluat, in timp ce inflatia a scazut. Totusi, riscurile au crescut considerabil din cauza turbulentelor financiare din zona euro", a adaugat el.

In opinia sa, "mentinerea angajamentului in favoarea unui program de reforme economice este cruciala pentru a putea traversa incertitudinile actuale".

Lipton a citat ca exemple de reforme pe cele din sistemul de sanatate, administratia fiscala si sectorul companiilor publice.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#fmi romania, #fonduri FMI Romania, #acord fmi romania , #Imprumut FMI Romania