Traian Basescu semneaza noul acord cu FMI: La cat ajunge datoria catre Fond

Vineri, 14 Septembrie 2012, ora 09:10
1598 citiri
Traian Basescu semneaza noul acord cu FMI: La cat ajunge datoria catre Fond

Presedintele Traian Basescu a declarat ca va semna acordul cu Fondului Monetar International (FMI), desi nu a participat la negocieri, pentru ca la acea data era suspendat.

"Azi mi-a venit pe birou Acordul cu FMI, semnat de toti membrii Guvernului, semnat de premier si tentatia a fost sa spun ca nici nu am fost aici cand s-a negociat. Ne-am uitat in Legea tratatelor, am constatat ca nu se poate fara. Nu imi poate cere nimeni sa renunt la atributiuni ale functiei. Am sa semnez acel acord, desi nu am avut nicio contributie la modul cum a fost negociat", a precizat seful statului.

Romania are in derulare un acord de tip preventiv cu FMI in valoare de 3,6 miliarde euro, completat de o intelegere similara cu Comisia Europeana pentru foduri disponibile de 1,4 miliarde euro si o linie de credit de 400 milioane euro de la Banca Mondiala. Acordul cu institutiile financiare internationale a fost incheiat in martie 2011, in prelungirea programului de 20 miliarde euro derulat in perioada 2009-2011.

Traian Basescu despre aderarea la zona euro

Romania trebuie sa dovedeasca ca vrea sa indeplineasca tintele din zona euro pana in 2015, a spus presedintele Romaniei.

"Un element esential in a fi convingatori in solicitarile noastre este de mentinere a tintei noastre de aderare la zona euro, care trebuie sa ramana 2015. Numai daca viata ne va demonstra ca nu putem, ca nu suntem capabili, ar trebui sa ne modificam tinta. Dar in acest moment nu avem niciun motiv sa ne modificam tinta, care este 2015", a sustinut Traian Basescu.

"Riscul sa mai stam, sa mai cugetam, este major si exista riscul ca trenul sa treaca si sa nu mai revina in gara", a adaugat seful statului.

El a precizat ca stie foarte bine care este abordarea si sunt state care nu mai au timp sa stea dupa cei care nu pot lua decizii utile in timp util.

Presedintele a spus ca aude diversi analisti si politicieni care se gandesc daca ne intereseaza sau nu zona euro.

"Va asigur ca ramanerea in afara zonei euro ar fi o drama pe termen mediu si lung pentru Romania. (...) Va repet, este un tren pe care riscam sa nu mai putem sa il prindem in viitor", a avertizat Traian Basescu.

Presedintele Traian Basescu a mai mentionat ca va semna acordul cu FMI, desi nu a fost aici atunci cand s-a negociat, el precizand ca nu renunta la atributiile pe care le are.

#Traian Basescu aderare euro, #traian basescu acord fmi, #Romania acord FMI, #Basescu semnare acord FMI , #Acord FMI