Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Pe ce am cheltuit banii de la FMI? Ne descurcam si fara imprumut

Pe ce am cheltuit banii de la FMI? Ne descurcam si fara imprumut


Anul acesta, Romania incepe sa plateasca ratele pentru imprumutul luat de la FMI, Banca Mondiala si Comisia Europeana. Efectul banilor pentru care toata Romania a trebuit sa suporte masuri de austeritate este controversat.

Acordul cu Fondul Monetar International (FMI) a fost in ultimii ani scutul in spatele caruia guvernul s-a ascuns de fiecare data cand a trebuit sa-si argumenteze masurile de austeritate care au dus jumatate din populatia Romaniei in saracie. Cele 20 de miliarde de euro imprumutate de la FMI, Banca Mondiala (BM) si Comisia Europeana (CE) devin scadente anul acesta, cand Romania va trebui sa plateasca prima rata, in valoare de 2 miliarde de euro.

Banii vor fi platiti de Banca Nationala a Romaniei (BNR), in rezerva careia s-a dus peste jumatate din banii imprumutati. Ratele se intind pana in 2023, apogeul poverii pe bugetul de stat fiind atins in 2015, cand Ministerul Finantelor va trebui sa plateasca 1,8 miliarde de euro.

Pentru a returna banii, Romania nu va avea alta solutie decat contractarea de noi imprumuturi, adica rostogolirea datoriilor.
Daca ne luam dupa politicieni, statul nu ar fi putut supravietui fara acesti bani, iar cursul valutar, stabilizat prin banii intrati in rezerva BNR, ar fi luat-o razna. Insa analistii sunt de alta parere.

"Resursele intrate la BNR au plecat catre banci sub forma de imprumuturi. Daca inchidem cercul revenim la situatia dinainte", a declarat analistul economic Ionel Blanculescu pentru Business24.

"FMI a ajuns sa ne conduca tara. Degeaba a plecat Boc, deoarece Franks era premierul, iar pe acesta nu l-a dat nimeni jos. Cat timp ramanem legati de FMI, nu se va schimba nimic in tara", crede si analistul economic Ilie Serbanescu.
Acesta spune ca 70% din banii imprumutati s-au dus catre banci, ceea ce inseamna ca Romania nu a facut decat sa finanteze bancile straine.

"BNR a finantat bancile din banii de la FMI ca sa poata cumpara titluri de stat si sa finanteze deficitul. Drept urmare, platim doua dobanzi: unda la FMI si alta la banci. Este o nebunie", mai spune Serbanescu.

Banii intrati la BNR au avut ca scop mentinerea cursului valutar la un nivel acceptabil, astfel incat sa se evite impovararea excesiva a populatiei cu credite in valuta. Este drept ca am evitat ajungerea la un curs de 5 lei/ euro, insa exista riscul ca, dupa disparitia acestei supape, sa asistam la o explozie a euro in raport cu leul.

Pacaleala bancilor

Banii FMI ajunsi la BNR si mai departe la banci sub forma de imprumuturi au avut ca scop marirea expunerii acestora pe piata romaneasca.

"Li s-a dat finantarea pe care nu o mai aveau de la bancile mama", spune Serbanescu, adaugand ca dobanda o plateste statul, adica romanul de rand.

Ramase fara bani, acestea dadeau semne de retragere, situatia fiind stinsa cu banii de la BNR. Problema este insa, ca acest lucru se intampla oricum. Banca Nationala a Austriei a anuntat toamna trecuta ca bancile austriece isi vor slabi expunerea in Europa de Est, ceea ce inseamna ca se vor acorda credite mai scumpe si se va incerca obtinerea de finantari de pe pietele locale, prin atragerea de depozite.

Asadar, rezolvarea a fost una de moment.

In plus, Serbanescu spune ca FMI acorda imprumuturi pentru un singur motiv, si anume intrarea in incetare de plati externe. Dar, in momentul in care s-a semnat primul acord cu FMI, Romania nu avea datorie publica externa majora. Aceasta nu depasea 8 miliarde de euro, din care 80% era a firmelor straine din Romania.

De unde dam banii inapoi

Daca anul acesta, rata catre FMI va fi platita din rezerva BNR, incepand cu anul viitor va veni si randul statului sa plateasca. De unde luam banii?

"Romania va rostogoli datoriile, adica ne vom imprumuta pentru a returna creditele. Practica este imorala, fiind exact situatia in care un cetatean se imprumuta de la o banca pentru a plati rata la alta banca. Insa asa se obisnuieste", spune Blanculescu.

Acesta a adaugat ca nu vom avea probleme in returnarea banilor, deoarece avem capacitatea de a atrage resurse. "Am vazut de curand ca putem atrage bani si de pe piata americana", adauga Blanculescu.

"Ne putem imprumuta pentru a plati ratele. Asa se procedeaza. Conditiile in care putem obtine imprumuturi tin insa de situatia din zona euro", a comentat si Daniel Daianu, fost ministru de Finante.

Daianu considera ca Romania trebuie sa se pregateasca de pe acum pentru greul care va urma in 2013 si 2014, prin construirea de "tampoane", asa numitele "buffere". "Trebuie sa avem iesiri pe pietele externe foarte bine gandite", adauga Daianu.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 3896 ori