Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Leul nu si-a tocit dintii

Leul nu si-a tocit dintii
In 2007 va trebui sa tineti cont de declaratiile mai vechi ale guvernatorului BNR, care recomanda mizarea pe leu si nu pe valute. Reprezentantii BNR declarau, de curand, ca pe termen scurt si mediu, leul se va intari in fata euro, pericolul de depreciere abrupta fiind asteptat pentru urmatorii 3 - 5 ani, in cazul in care deficitul comercial nu va fi redus iar investitiile straine se vor reduce.

Anul acesta s-ar putea incheia cu plasarea leului in topul celor mai apreciate monede, aducand astfel mari castiguri fondurilor speculative, care au profitat atat de dobanzile mari din Romania cat si de cresterea monedei nationale.

De exemplu, cei care au vandut 1.000 de dolari in aprilie 2004, cand cursul mediu era de circa 3,4 lei, ar putea obtine astazi, cand cursul este de 2,6 lei, un castig de circa 300 de dolari. Daca ar fi plasat banii in banca castigul lui ar creste spre 400 de dolari. Iar nici o banca din lume nu ar fi putut oferi un asemenea randament.

Procesul de depreciere al dolarului este mult mai amplu, el coborand in prezent la valori care se inregistrau la sfarsitul lui 2000 si inceputul lui 2001, in timp ce euro a reusit sa se mentina, cu sprijinul BNR, peste minimul de 3,4.022 lei, atins pe 10 august 2005.

Cu siguranta, daca banca centrala nu ar fi intervenit prin masuri monetare, lasand o cantitate mai mare de lei in piata, euro ar fi coborat sub pragul de 3,4 lei, nivel care a mai fost atins la sfarsitul anului 2002.

Daca acesta este prezentul, ce se va intampla anul viitor?
Cu siguranta fluctuatiile de curs, de 3 - 5 procente, vor continua sa existe. Insa mentinerea unei dobanzi de politica monetara de peste 8%/an va continua sa atraga fonduri speculative, intr-un moment in care se vorbeste despre faptul ca jocurile nu se mai fac in Romania, ci pe piete off-shore, acolo unde se da o adevarata batalie pe emisiunile de obligatiuni in lei.

Iar acestea s-au inmultit in ultima vreme, ele fiind emise fie de banci romanesti, fie de fonduri sau banci straine. Asa cum a lasat de inteles dupa ultima licitatie de certificate de depozit cu scadenta la trei luni, unde a atras la dobanzi medii de 7,1%, BNR pare pregatita sa reduca dobanda de politica monetara in cursul anului viitor. Insa, cand Rezerva Federala utilizeaza o dobanda de 5,25% iar Banca Centrala Europeana una de 3,5%, pofta de moneda romaneasca a speculatorilor nu se va tempera curand.

Partea pozitiva a aprecierii leului deriva din faptul ca ea contribuie la reducerea inflatiei si la atragerea de investitori straini in economie, care au interese pe termen lung. Nu trebuie uitat si romanul obisnuit, care fie pleaca in strainatate avand mai multa valuta in portofel, fie are rate mai mici de platit la creditele facute in euro sau dolari.

Riscurile pentru leu, economie si buzunarul romanilor sunt strans legate de cresterea exploziva a deficitelor comerciale si de cont curent. Ca si in cazul dolarului, o adancire a acestora ar putea provoca o prabusire a leului si o explozie a inflatiei. Iar exemplele sunt foarte aproape de noi, Turcia si Ungaria, tari care au provocat, de altfel, anul acesta cele mai importante fluctuatii ale cursului, in primavara si toamna.

Aceasta este si opinia unor manageri de fonduri speculative, care considera deficitul de cont curent, cel mai mare din regiune, ca reprezentand un factor de risc, in cazul unei scaderi a investitiilor straine. Pentru prima jumatate a anului viitor acest risc nu exista, majoritatea analistilor luand in calcul exemplul celorlalte tari nou intrate in Uniunea Europeana, unde intrarile de investitii de portofoliu sau direct in economie nu s-au diminuat.

In aceste conditii este recomandabil pentru exportatori sa incheie contracte forward sau futures pentru a-si proteja incasarile.

Prim-viceguvernatorul bancii centrale, Florin Georgescu, anticipa in urma cu cateva saptamani ca aprecierea leului va continua, mai moderat decat in 2006, si dupa momentul integrarii. Desi acest fapt ajuta BNR sa tina sub control procesul de reducere a inflatiei, o apreciere nerealista a monedei nationale ar putea conduce la o prabusire a exporturilor, cu influente negative imediate, privind cresterea economica si amplificarea deficitului comercial.

Astfel, o scadere a euro, in prima jumatate din 2007, sub pragul de 3,4 lei nu ar trebui sa mire. In acest sens in piata la termen de la Sibiu pretul futures pentru scadenta martie era saptamana trecuta de 3,5 lei iar pentru iunie de 3,475 - 3,49 lei.

Insa, odata cu atingerea pragului de 3,4 lei, euro va incepe sa se redreseze, cursul sau urmand sa revina spre 3,45 - 3,5 lei, valori anticipate si de jucatorii de la Sibiu care au tranzactionat raportul euro/leu cu scadenta septembrie la 3,5 lei.

Radu Georgescu

Curierul National



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 952 ori