Flamingo: Segmentul de LCD-uri si plasme, 250 milioane euro, in 2009

Luni, 16 Februarie 2009, ora 13:37
2199 citiri
Flamingo: Segmentul de LCD-uri si plasme, 250 milioane euro, in 2009


Reprezentantii Flamingo International estimeaza valoarea pietei pentru segmentul de LCD-uri si plasme din 2008 la aproximativ 250 de milioane de euro si apreciaza ca se va mentine constanta si in anul 2009, potrivit unui comunicat de presa transmis astazi de companie.

Potrivit reprezentantilor Flamingo, in 2008 s-a inregistrat o crestere de 100% a volumului de vanzari pentru plasme si LCD-uri, de la 25.000 de unitati in 2007, la 50.000 in 2008. Valoarea totala a produselor vandute a crescut cu 75%, de la 47 milioane RON in 2007, la 84 milioane de RON in 2008.

Oficialii companiei estimeaza ca ritmul de crestere a segmentului de LCD-uri si plasme va ramane constant in 2009, datorita schimbarilor ce se produc pe piata telecomunicatiilor.

"Televizoarele LCD conduc in topul celor mai bine vandute produse electronice, iar acest trend se va mentine si in perioada urmatoare. Mai nou, aceasta evolutie va fi sustinuta si de schimbarile preconizate de pe piata telecomunicatiilor. Proiectul propus de Ministerul Comunicatiilor privind tranzitia de la televiziunea analogica la cea digitala nu va face decat sa incurajeze vanzarile de televizoare LCD si cu plasma de ultima generatie, deoarece multe dintre echipamentele vechi vor trebui inlocuite", a declarat CEO Flamingo International, Jiri Rizek.

Cresterea pe acest segment de produse se datoreaza preturilor tot mai accesibile din 2008, reduse cu 30%, dar si promotiilor care au inclus televizoarele LCD si plasmele. De asemenea, din cauza scaderilor de pret, aceasta categorie de produse a devenit accesibila unui numar din ce in ce mai mare de romani, care prefera LCD-urile si plasmele in detrimentul aparatelor TV clasice.

Compania Flamingo International este cotata la Bursa de Valori Bucuresti din anul 2005, fiind singura compania din industrie prezenta pe piata de capital.

#circa, #euro, #flamingo, #lcd, #milioane, #plasme , #stiri Flamingo