Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Flamingo International: piata de LCD-uri se va dubla anul acesta

Flamingo International: piata de LCD-uri se va dubla anul acesta
Vanzarile de LCD-uri se vor dubla in 2008, la aproximativ 500.000 de unitati, comparativ cu 2007, au declarat luni reprezentantii companiei Flamingo International, ce activeaza pe piata de electronice, electrocasnice si IT&C din Romania. Valoarea vanzarilor de LCD-uri ar putea cunoaste o crestere semnificativa in 2008, datorita preturilor tot mai accesibile, a tendintei romanilor de a inlocui televizoarele vechi cu echipamente de ultima generatie si a ofertelor variate existente pe piata, acest segment de piata fiind estimat de reprezentantii Flamingo International la peste 300 milioane euro.


Conform estimarilor companiei, tendinta o vor inregistra si vanzarile de plasme, care vor creste, anul acesta, pana la aproximativ 50.000 de unitati.



"Conform datelor din piata, in mediul urban, gradul de penetrare a televizoarelor LCD a fost anul trecut de aproximativ 10%, ceea ce indica un potential de crestere foarte mare pe acest segment", a declarat directorul executiv al Flamingo International, Jiri Rizek.



Potrivit datelor detinute de Flamingo International, in 2007, pe piata de electronice au fost vandute 250.000 de unitati de LCD-uri si plasme, compania detinand o cota de 15% din aceasta piata. In 2007, vanzarile de LCD-uri si plasme au contribuit cu 25% la totalul vanzarilor inregistrate de Flamingo International. Cele mai solicitate branduri pentru aceasta categorie de produse au fost, anul trecut, Samsung, Philips, Sony, LG, Veryo, Grundig.



Conform unui studiu de piata realizat anul trecut de SNA Focus, printre cei mai importanti factori care influenteaza decizia de cumparare a unui televizor LCD sau a unei plasme sunt: brandul, caracteristicile tehnice (34%) si pretul (12%). Comparativ cu 2006, incepand de anul trecut, caracteristicile tehnice au devenit mult mai importante in procesul de achizitie, alaturi de designul produsului cumparat si de tendintele in designul interior.



Grupul Flamingo International activeaza pe piata din Romania inca din anul 1994, avand ca principal obiect de activitate comertul de produse IT&C, electronice si electrocasnice, fiind in acest moment unul dintre liderii de pe piata adresata.



Strategia Grupului Flamingo consta in consolidarea pozitiei detinute pe piata locala, prin extinderea retelei de magazine Flanco World in toate regiunile tarii si prin dezvoltarea magazinelor traditionale Flanco si Flamingo Computers. In prezent exista 18 locatii Flanco World in cele mai importante regiuni de retail ale tarii.   Reteaua Flanco World presupune magazine cu suprafete de vanzare mari (1.000 mp - 3.000 mp).



Din anul 2005, compania Flamingo International este cotata la Bursa de Valori Bucuresti, devenind astfel prima si singura companie din industrie prezenta pe piata de capital.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1354 ori