Teodorovici a trimis in PE noile masuri europene privind combaterea spalarii banilor

Marti, 22 Ianuarie 2019, ora 17:40
1091 citiri
Teodorovici a trimis in PE noile masuri europene privind combaterea spalarii banilor
Foto: facebook / Eugen Teodorovici

Ministrul Finantelor Publice, Eugen Teodorovici, a decis marti sa trimita in Parlamentul European (PE) componenta privind combaterea spalarii banilor (AML), separat de pachetul legislativ privind Sistemul european de supraveghere financiara (ESFS), in ciuda opozitiei Frantei, Spaniei si Italiei.

"Discutiile au fost substantiale, dar intr-un final constructive. Am decis sa separam componenta privind spalarea banilor si finantarea activitatilor teroriste, care este o prioritate pentru Consiliu. In concordanta cu prevederile Parlamentului European (PE), ne vom implica in negocieri cu Parlamentul European, astfel incat sa ne asiguram ca avem un acord privind AML (anti-money laundering - n.red.) pana la finalul acestei sesiuni legislative.

In ceea ce priveste restul pachetului ESFS, discutiile vor continua la nivel tehnic si politic, cu perspectiva de a ajunge la un acord cat mai curand posibil. Vom reveni asupra acestui subiect, in sedinta ECOFIN din februarie", a declarat marti, Eugen Teodorovici, ministrul Finantelor din Romania, in cadrul unei conferinte de presa, la Bruxelles.

Oficialul roman a facut aceste declaratii in calitate de presedinte al Consiliului Afacerilor Economice si Financiare (ECOFIN), fiind in aceasta functie deoarece Romania detine, intre ianuarie si iunie 2019, inclusiv, presedintia Consiliului Uniunii Europene (UE) . El a prezidat marti prima sedinta in aceasta calitate.

In ceea ce priveste, discutiile substantiale, in timpul sedintei Italia, Franta si Spania s-au opus ca noile reglementari europene privind actiunile de combatere a spalarii banilor sa fie trimise PE spre discutie. In plus, reprezentantul Germaniei a atras atentia ca separarea acestor reglementari de pachetul initial contribuie la adoptarea unui pachet ESFS cu un impact mai redus.

Ministrul Finantelor din Romania a subliniat ca a luat aceasta decizie, de a separata componenta privind combaterea spalarii banilor, pentru a accelera cu discutiile in privinta intregului pachet, caracterizand decizia sa drept "pragmatica".

"In privinta acestui dosar (cel privind combaterea spalarii banilor - n.red.) cred ca putem ajunge la un acord final pana la alegeri, dar in ceea ce priveste intregul pachet, in aceasta perioada nu cred ca este abordarea potrivita (sa fie trimise in PE intregul pachet si nu separat - n.red.) ", a punctat Teodorovici.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Motivul pentru ca unii utilizatori vor evita achiziționarea noului Huawei Pura 70
Motivul pentru ca unii utilizatori vor evita achiziționarea noului Huawei Pura 70
Săptămâna trecută, Huawei a lansat seria Pura 70, care a înregistrat vânzări impresionante pe piața din China. Cu toate acestea, perspectivele pentru piețele occidentale sunt mai...
6 gadgeturi care facilitează succesul într-o întâlnire de business
6 gadgeturi care facilitează succesul într-o întâlnire de business
Diversitatea informațiilor și situațiile complexe fac ca unele întâlniri de afaceri să fie solicitante. Lucrurile se pot complica, iar tu ești mai puțin concentrat pe rezultatul final. De...
#Teodorovici directiva spalarea banilor , #Stiri Finantare