Soluțiile rapide pentru cei care nu pot plăti ratele la credit. Când sunt raportați negativ la biroul de credit

Miercuri, 08 Decembrie 2021, ora 03:48
645 citiri
Soluțiile rapide pentru cei care nu pot plăti ratele la credit. Când sunt raportați negativ la biroul de credit
Banca este obligată să vină cu o soluție, conform legilor de protecție a consumatorilor FOTO Pixabay.com

Pandemia de coronavirus a provocat, pentru o parte dintre români, probleme majore în bugetul familiei și în cel personal.

Veniturile s-au diminuat considerabil din cauza faptului că fie și-au pierdut locul de muncă, fie au acceptat o micșorare de salariu, doar că să nu rămână fără slujba, iar cheltuielile au rămas neclintite. Unele s-au majorat considerabil, mulți oameni găsindu-se în pragul disperării și al neputinței.

Creditul la banca este una dintre acele griji. Daca te găsești într-o astfel de situație, trebuie să știi că ai la dispoziție variante de abordare care te pot scoate din acest impas pe care îl considerai de netrecut.

Potrivit specialiștilor financiari de la finzoom.ro, există doi pași majori în cazul în care te confrunți cu aceasta problemă stringentă.

În primul rând, trebuie să contactezi banca

Imediat ce apare o problemă în plata ratelor la timp, primul pas este să contactezi instituția financiară și să îi comunici că întâmpini aceasta situație. O poți face telefonic, ca prim anunț, apoi prin e-mail, prin poștă sau mergând fizic la sucursală.

De subliniat faptul că orice comunicare cu banca se face în scris, via e-mail sau direct la bancă, unde primești număr de înregistrare pe sesizarea formulată.

Oricum, trebuie să te asiguri că mesajul a ajuns la destinatar și nu ai depășit cele 30 de zile. În cazul unei întârzieri la plata ratelor cu 30 zile, ești raportat negativ la Biroul de Credit și scad șansele să mai beneficiezi de alte împrumuturi, iar dacă întârzierile ajung la 3 luni cu rata, banca te poate executa silit.

Cum te ajută banca când îi soliciți sprijinul

Banca vine cu o soluție care să te ajute să plătești în continuare datoria. “Poate să îți ofere o restructurare a creditului, o perioadă de grație, o refinanțare, un credit cu costuri mai mici, pe o perioada mai lungă poate, care mai include și o asigurare de șomaj.

Banca este obligată să vină cu o soluție, conform legilor de protecție a consumatorilor, și este dreptul consumatorului să ceară ajutor la bancă”.

Apoi, daca situația este mai complicate de atât, poți apela la Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB)

În cazul în care nu ai primit o soluție care să te avantajeze sau poate banca nu a răspuns în cele 30 de zile în care trebuia să ne ofere un feedback solicitării, poți a ...citeste mai departe despre "Soluțiile rapide pentru cei care nu pot plăti ratele la credit. Când sunt raportați negativ la biroul de credit" pe Ziare.com

Ce actualizări aduce Apple pentru noua tabletă iPad Air
Ce actualizări aduce Apple pentru noua tabletă iPad Air
Apple se pregătește să lanseze o nouă generație de iPad Air, care, pentru prima dată, va include două dimensiuni diferite, urmând exemplul liniei iPad Pro. Potrivit ultimelor rapoarte,...
Utilizatorii Samsung Galaxy au semnalat probleme cu aplicația YouTube. Care este cauza
Utilizatorii Samsung Galaxy au semnalat probleme cu aplicația YouTube. Care este cauza
YouTube a implementat recent un nou codec destinat îmbunătățirii eficienței compresiei video, dar această schimbare a generat probleme pentru utilizatorii de dispozitive mai vechi, inclusiv...
#rate credit, #Biroul de Credit, #CSALB conflicte banci, #consumator, #Banca , #Stiri Finantare