Seful ANPC explica de ce nu poate da numele bancilor amendate

Joi, 31 August 2017, ora 16:07
1127 citiri
Seful ANPC explica de ce nu poate da numele bancilor amendate
Foto: pixabay.com (Arhiva)

ANPC a publicat in noaptea de miercuri spre joi raportul intocmit in urma controalelor efectuate la banci dupa circa 50 de reclamatii primite din toata tara, insa numele bancilor amendate nu au fost date publicitatii.

Intr-o interventie telefonica la Realitatea TV, Bogdan Pandelica, seful Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorului (ANPC), a explicat ca sunt procese pe rol, acesta fiind si motivul pentru care numele bancilor care au incalcat legea nu au fost mentionate in raport.

"In astfel de situatii sunt ordine incheiate de ANPC, sunt procese pe rol care sunt in instanta. In momentul in care se incheie, vor fi date publicitatii", a explicat presedintele ANPC.

El a tinut sa sublinieze ca nu generalizeaza, pentru ca exista si banci care respecta drepturile consumatorilor, asa ca oamenii nu trebuie sa isi piarda increderea in sistemul bancar.

In context, Bogdan Pandelica a spus ca in urma controalelor, care sunt anevoioase, au fost date "amenzi de peste 2 milioane de lei". Cele mai multe controale au vizat lipsa de informare si clauzele abuzive din contracte.

"Banca impune garantii suplimentare, promovarea dobanzii 0 unde consumatorii s-au trezit ca trebuie sa plateasca 50% din valoarea creditelor. Am scanat intreaga piata", a enumerat presedintele ANPC la postul de televiziune citat.

O sinteza a raportului ANPC privind rezultatele controalelor efectuate incepand din 2015 a fost publicata azi-noapte de Ministerul Economiei, dupa ce premierul Mihai Tudose a cerut explicit in sedinta de guvern ca raportul sa fie facut public.

Documentul a aparut in contextul in care premierul Mihai Tudose a lansat un atac dur la adresa bancilor, spunand ca el personal refuza sa isi ia salariul pe card si ca bancile sunt mai rele decat "banditul Terente".

Reactiile analistilor economici nu au intarziat, acestia condamnand atacul nepermis venit din partea unui premier, fost ministru al Economiei, la adresa sistemului bancar, mai ales ca Mihai Tudose avea in declaratia de avere de anul trecut si depozite bancare.

Atacul premierului Tudose la adresa bancilor a dus la pierderi pe bursa.

De ce ataca Tudose bancile? Analist: Statul a devenit dependent, e ca un betiv care tot timpul se duce la carciumaAdrian Vasilescu (BNR) ii raspunde lui Tudose: Bancile se misca in functie de cat le lasa legile sa se misteUn senator PNL stie ce le pregateste Tudose bancilor: O taxa de 0,5% pe active, pe care insa o vom plati practic toti ...citeste mai departe despre "Seful ANPC explica de ce nu poate da numele bancilor amendate" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Prețuri imense la Mamaia Nord și la Poiana Brașov. Cât a ajuns să coste o noapte de cazare pentru minivacanța de 1 Mai și Paște
Prețuri imense la Mamaia Nord și la Poiana Brașov. Cât a ajuns să coste o noapte de cazare pentru minivacanța de 1 Mai și Paște
România continuă să fie pe primul loc în UE când vine vorba despre inflație. Un bun exemplu în acest sens reprezintă tarifele din stațiuni, stabilite de hotelieri. Față de anul trecut,...
Cu 218 kilometri pe oră pe DN 55. Șoferul vitezoman a rămas 3 luni fără permis
Cu 218 kilometri pe oră pe DN 55. Șoferul vitezoman a rămas 3 luni fără permis
Dolj: Şofer înregistrat de radar în timp ce conducea cu viteza de 218 kilometri pe oră pe DN 55 Un şofer din Craiova a rămas fără permisul de conducere pentru 120 de zile după ce a fost...
#banci amendate ANPC, #Mihai Tudose banci , #Stiri Finantare