Patronatele bancare sunt nemultumite de Legea conversiei creditelor in franci: E neconstitutionala, vom sesiza autoritatile

Marti, 18 Octombrie 2016, ora 20:33
1046 citiri
Patronatele bancare sunt nemultumite de Legea conversiei creditelor in franci: E neconstitutionala, vom sesiza autoritatile
Foto: Arhiva Ziare.com

Consiliul Patronatelor Bancare din Romania (CPBR) critica adoptarea proiectului de lege privind conversia creditelor in franci elvetieni la cursul de la data acordarii imprumutului.

Reprezentantii Consiliului sustin intr-un comunicat de presa, ca, la fel ca in cazul adoptarii Legii darii in plata, vor sesiza autoritatile cu privire la aspectele neconstitutionale ale acestei legi.

Printre acestea, spun ei, se numara aplicarea retroactiva, lipsa de previzibilitate si ingerintele asupra dreptului de proprietate al unora dintre banci.

"Aceste premise creeaza, din nou, un precedent periculos declansat de motivatii false, se situeaza impotriva legislatiei europene in domeniu, insa induc si hazard moral printre diferitele categorii de debitori, consecintele unei asemenea legi putand genera costuri imense, atat materiale cat si de predictibilitate", se subliniaza in comunicat.

Economist-sef al BRD: Legea conversiei creditelor in franci dispare de Martisor, dupe ce trece tevatura ...citeste mai departe despre "Patronatele bancare sunt nemultumite de Legea conversiei creditelor in franci: E neconstitutionala, vom sesiza autoritatile" pe Ziare.com

HoReCa, 1/5 din PIB – TradeVille
HoReCa, 1/5 din PIB – TradeVille
Evoluția Cifrei De Afaceri Din Comerțul Cu Ridicata Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule si motociclete) a scăzut, in luna ianuarie, cu 20%...
Ministerul Dezvoltării a virat peste 286 de milioane de lei, pentru plățile restante din programul "Anghel Saligny"
Ministerul Dezvoltării a virat peste 286 de milioane de lei, pentru plățile restante din programul "Anghel Saligny"
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a virat suma de 286.390.685,13 lei, în vederea decontării facturilor pentru 237 de obiective finanţate prin Programul...
#banci lege conversie credite franci, #banci credite franci , #Stiri Finantare