Consiliul de Administratie al Bancii Mondiale a aprobat marti un plan de ajutoare de 12 miliarde de dolari pentru a garanta tarilor in curs de dezvoltare accesul rapid la vaccinuri cand vor fi disponibile, potrivit unui comunicat al institutiei, citat de AFP.
Aceasta suma va servi "pentru finantarea achizitionarii si distributiei de vaccinuri, teste si tratamente COVID-19 pentru cetatenii lor", a precizat sursa.
Finantarea ar putea permite vaccinarea a "pana la un miliard de persoane", a adaugat ea.
Banca Mondiala intentioneaza sa trimita un "semnal cercetarii si industriei farmaceutice ca cetatenii din tarile in curs de dezvoltare trebuie sa aiba si ei acces la vaccinuri COVID-19 sigure si eficiente".
In plus, ea va aduce un sprijin tehnic pentru a pregati tarile in curs de dezvoltare pentru utilizarea pe scara larga a vaccinurilor, in coordonare cu partenerii internationali.
Aceasta finantare face parte dintr-un pachet de ajutorare initiat de Banca Mondiala cu o valoare de pana la 160 de miliarde de dolari pana in iunie 2021 pentru a ajuta tarile in curs de dezvoltare sa lupte impotriva pandemiei de COVID-19, a mai precizat institutia de la Washington.
"Accesul la vaccinuri sigure si eficiente si la sisteme de distributie intarite este esential pentru modificarea cursului pandemiei si ajutorarea tarilor confruntate cu un impact economic si bugetar catastrofal sa mearga spre o recuperare rezilienta", a declarat presedintele Bancii Mondiale, David Malpass, citat in comunicat.
Aprobarea era asteptata pentru ca el a dezvaluit acest proiect la sfarsitul lui septembrie. David Malpass a estimat la acea data ca un vaccin COVID-19 "eficient si sigur" este fundamental pentru ca lumea sa se poata redeschide in deplina siguranta.
In contextul in care vaccinurile nu sunt comercializate inca, el a subliniat intr-un interviu acordat cotidianului francez Le Figaro necesitatea de a anticipa, "pentru ca procesul de distributie a unui vaccin este complex".
David Malpass a subliniat experienta "solida" a Bancii Mondiale in domeniul programelor de vaccinare, cu poliomielita, rujeola sau in domeniul gestionarii unei crize cum a fost in cazul Ebola. ...citeste mai departe despre "Banca Mondiala finanteaza achizitia de vaccinuri anti-COVID cu 12 miliarde de dolari. Suma ar ajunge pentru imunizarea a "pana la un miliard de oameni"" pe Ziare.com