Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Euro isi pierde din avantaje ca moneda de credit

Euro isi pierde din avantaje ca moneda de credit
O depreciere de numai 3,8% a leului fata de euro ar face creditul in moneda nationala mai ieftin decat cel in valuta. La inceputul anului, schimbarea de pozitii ar fi avut loc dupa o depreciere de 7%.

Daca euro ar fi cotat maine la peste 3,62 lei, creditele in moneda europeana ar deveni mai putin avantajoase decat cele in moneda nationala. Acest lucru s-ar intampla cel putin in cazul celor mai mari trei banci din Romania, adica BCR, BRD si Raiffeisen Bank.



Diferenta medie dintre costurile creditelor in euro si cele ale creditelor in lei este, in cazul bancilor citate mai sus, de 3,8%. Cu alte cuvinte, o depreciere de 3,8% a cursului actual de 3,52 lei/euro ar conduce la o schimbare de pozitii intre imprumuturile in lei si cele in euro.



Cea mai mica diferenta o gasim la BCR, unde rata la imprumutul in lei este cu doar 2,5% mai mare decat cea la imprumutul in euro pentru cazul concret al unui credit de 24.651 de lei (7.000 de euro) contractat pe o perioada de cinci ani.



Astfel, daca maine un euro ar fi 3,62 lei, rata la credit pentru situatia expusa mai sus ar ajunge la 651,2 lei pentru varianta in euro, cu un leu mai mult decat la varianta in lei. Pentru alte banci diferentele sunt ceva mai mari, insa, in toate cazurile, un nivel al cursului de 3,8 lei ar transforma creditul in lei in varianta cea mai avantajoasa.



Cea mai mare diferenta o intalnim la Piraeus Bank, unde rata la creditul in lei este cu 9% mai mare decat varianta in euro. La BRD, diferenta este de 3%, la Raiffeisen, de 6%, la UniCredit Tiriac, de 4%, si la Bancpost, de 5%.



Interesant este faptul ca, asa cum aratam intr-un material publicat pe 17 februarie, la inceputul acestui an, nivelul de depreciere suficient pentru a face creditul in lei mai avantajos decat cel in euro era de aproximativ 7%, adica de doua ori mai mare decat in acest moment. In februarie, un euro ar fi trebuit sa fie 3,9 lei pentru ca imprumutul in euro sa devina mai scump decat cel in moneda nationala indiferent de banca. In acest moment este suficient un nivel de 3,8 lei/euro.



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1417 ori