Sectorul feroviar primeste peste 4,2 miliarde lei de la Transporturi

Marti, 03 Ianuarie 2012, ora 15:56
2165 citiri
Sectorul feroviar primeste peste 4,2 miliarde lei de la Transporturi

MTI va aloca in acest an peste 4,2 miliarde lei (990 milioane euro) pentru proiectele din sectorul feroviar, printre care tronsoanele Fetesti - Constanta, Campina - Predeal si Curtici - Simeria, pentru reabilitarea mai multor poduri, dar si pentru noua linie de mare viteza Romania-Ungaria.

Investitiile finantate exclusiv de la bugetul de stat vor fi de 143,4 milioane lei (aproximativ 33 milioane euro).

Astfel, pentru sectiunea Fetesti - Constanta, proiect care presupune finalizarea lucrarilor de reabilitare a 78 km, propunerea de alocatie in anul 2012 a Ministerului Tranporturilor si Infrastructurii (MTI) este de 58,2 milioane lei ( 13 milioane euro), iar pentru Bucuresti Baneasa - Fetesti (141 km), suma estimata este de 154,2 milioane lei (36 milioane euro).

In bugetul MTI este prevazuta in 2012 o alocare de 7,2 milioane lei (1,5 milioane euro) pentru proiectul privind linia de cale ferata de mare viteza pe ruta Frontiera Ungaria-Romania - Bucuresti - Constanta. Bugetul alocat pentru Campina - Predeal (48 km) este evaluat la 121,9 milioane lei (28 milioane euro).

Un alt proiect aflat pe lista investitiilor din acest an este tronsonul Curtici - Simeria, iar lucrarile urmeaza sa fie realizate pe trei sectiuni: Frontiera - Curtici - Arad - km 614 (41,2 km), cu un buget propus pentru 2012 de 97 milioane euro, Simeria - Coslariu (74,4 km) - 72 milioane euro si Coslariu - Sighisoara (89,5 km) - 34 milioane euro.

De asemenea, se vor aloca 15 milioane euro pentru continuarea lucrarilor de electrificare a liniei duble Tecuci-Barbosi, inclusiv cele pentru dispeceratul de coordonare a activitatii in complexul Galati, ceea ce va conduce la un consum mai redus de energie pentru tractiunea trenurilor, reducerea timpilor de mers si cresterea sigurantei circulatiei.

Pentru reabilitarea unor poduri peste Dunare, lucrari care vor incepe in acest an, alocarea bugetara se ridica la cinci milioane euro. Anul acesta va fi derulat si un program de reabilitare a 96 de poduri, podete si tuneluri de cale ferata, suma propusa in bugetul anului 2012 fiind de 99,7 milioane lei (circa 23 milioane euro-FEDR si bugetul de stat).

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Temperatura ideală în casă: românii preferă să aibă între 22 și 24°C în locuințe STUDIU
Temperatura ideală în casă: românii preferă să aibă între 22 și 24°C în locuințe STUDIU
Aproape jumătate dintre români susţin că temperatura ideală din locuinţă trebuie să fie cupinsă între 22 şi 24°C şi chiar peste, în timp ce doar 3,8% susţin că se simt confortabil...
Google a concediat 28 dintre angajații care au protestat împotriva contractului cu guvernul israelian
Google a concediat 28 dintre angajații care au protestat împotriva contractului cu guvernul israelian
Protestele angajaților la sediile Google din California și New York au avut consecințe grave. Demersul care avea ca scop anularea unui contract al companiei cu autoritățile din Israel a dus la...
#finantare drumuri, #proiecte sector feroviar, #investitii sector feroviar , #Finantare proiecte