Campania Mana cu Mana, lansata in beneficiul copiilor din centre de plasament, propune celor dornici de a face fapte bune un eveniment special, in Bucuresti, pe 26 aprilie 2018.
Cu sprijinul Hilton Inn Garden Old Town, hotel deschis in decembrie 2017 in Centrul Vechi al Capitalei, va fi organizata o seara speciala, Gala Mana cu Mana, eveniment ce include o licitatie caritabila a fotografiilor ilustrate realizate cu scopul transmiterii corecte a imaginii copiilor din centre de plasament - copii ca oricare altii, cu vise, dorinte si perspective de viitor, care au insa nevoie de sprijin din partea comunitatii.
Mana cu Mana a implicat copiii din centre de plasament intr-un proiect artistic, pozitiv, creativ, care sa creasca gradul de respect de sine al acestora, dar si gradul de incredere in relatia cu mediul exterior centrului, prin contactul cu voluntari si prin implicarea in evenimente asociate.
Proiectul isi propune sa transmita un puternic mesaj de importanta nationala in materie de integrare a copiilor institutionalizati in comunitate, pentru binele general al societatii, insa implementarea face in prezent in principal in doua centre de plasament din judetul Constanta - Centrul de Plasament Antonio din Constanta si Centrul de Plasament Delfinul din Agigea.
"Mana cu Mana este un proiect realizat de persoane ce s-au implicat voluntar, pornind cu buget zero, dar obiective foarte ambitioase. Ne-am dorit sa comunicam prin emotie pozitiva, cu gandul la viitor, iar viziunea a fost excelent transpusa la nivel artistic de fotograful Horia Manolache si artistul grafic Gabi Toma, rezultand adevarate opere de arta! Deja avem rezultate, am atras alaturi de noi oameni si companii, oferind copiilor din centre acces la diverse activitati. De asemenea, mesajele campaniei au fost transmise online si offline la nivel national, implicand afectiv publicul", explica Razvan Iancu, Coordonator al proiectului Mana cu Mana.
Copiii au fost implicati intr-o activitate ampla ce a presupus mai intai fotografii ale mainilor lor, realizate artistic de fotograful Horia Manolache, cu experienta semnificativa in proiecte sociale artistice in Bucuresti si San Francisco si ulterior o interpretare a acestor fotografii la nivel artistic de catre artistul grafic Gabi Toma.
Tablourile vor fi expuse spre vanzare la licitatia caritabila ce va avea loc in data de 26 aprilie 2018, la Hilton Inn Garden Old Town.
Fondurile stranse vor fi destinate sustinerii copiilor din centre de plasament, pentru realizarea de activitati in afara centrelor, in special tabere si excursii, programe ample in care copiii sa aiba parte de un mix corect intre relaxare, distractie, educatie, cultura, totul cu accent pe integrarea sociala.
Copiii ce au trecut prin trauma abandonului au nevoie de activitati care sa le ofere in acelasi timp perspective, respect de sine si motivatie pentru un viitor frumos.
Gazda evenimentului va fi Veronica Soare - MC, filantrop activ si foundraiser.
Printre invitati se numara persoane publice, reprezentanti ai firmelor nationale si internationale si politicieni. Invitat special este cantareata Cristina Balan.
"Hilton Garden Inn Bucharest Old Town este onorat sa fie parte a unui proiect care isi propune sa faca viata copiilor din centrele de plasament mai buna. Astfel de actiuni contribuie la educatia copiilor si ii implica in activitati specifice varstei lor, dar pe care, din pacate, nu le pot avea in cadru familial, oferindu-le, astfel, sansa unei dezvoltari normale", a declarat Maria Dragulin, director general al Hilton Garden Inn Bucharest Old Town.
Oricine se poate alatura acestui proiect prin achizitia unui bilet la tombola care va avea loc in cadrul Galei. Costul unui bilet este de 50 lei. Premiile constau in produse realizate de catre copiii din centre de plasament, dar si alte surprize oferite de parteneri ai campaniei.
Pentru achizitia unui bilet la tombola se pot depune banii in contul: Asociatia United Hands Romania - RO73MIRO0000516459670001 - ProCredit Bank cu mentiunea "achizitie bilet tombola". Se pot trimite apoi datele de contact - nume, prenume si numar de telefon - la adresa de email razvan.iancu @ copiicuviitor.ro.
Evenimentul este organizat cu sustinerea Hilton Inn Garden Old Town.
Parteneri media: Agerpres, PR Wave, Ziare.com, Business24.ro, IQads.ro, Imparte.ro, labucatarie.ro.
Parteneri logistici: ITexclusiv, SpeedHost, SianImage.
Mana cu Mana este un demers conceput in beneficiul copiilor aflati sub o forma de protectie in centre de plasament, proiect implementat alaturi de Asociatia United Hands Romania, Fundatia Refresh si Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Constanta.
Parte dintr-o platforma de programe dedicate copiilor vulnerabili (Copii cu Viitor), Mana cu Mana este un proiect inedit, social - artistic, ce presupune in prim-plan expozitii foto in spatii publice si online pentru diseminarea campaniei.