Teodorovici cere finantare europeana pentru formarea medicilor. Ce alte solicitari sunt pe lista

Duminica, 20 Iulie 2014, ora 15:32
3094 citiri
Teodorovici cere finantare europeana pentru formarea medicilor. Ce alte solicitari sunt pe lista

O serie de apeluri de proiecte din fonduri europene, printre care unele privind formarea profesionala a personalului medical din domeniul cardiologiei, dar si a personalului medical care realizeaza transplanturi, vor fi lansate in perioada urmatoare, imediat dupa incheierea consultarii publice ale ghidurilor aferente programelor, a anuntat, duminica, intr-un comunicat de presa, Ministerul Fondurilor Europene .

Conform sursei citate, pe lista proiectelor se mai afla cele care vizeaza imbunatatirea participarii grupurilor vulnerabile pe piata muncii, precum si sustinerea parteneriatelor transnationale cu impact asupra pietei muncii.

In prezent, MFE, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), supune consultarii publice ghidurile pentru lansarea celor patru tipuri de cereri de proiecte.

'Cele patru cereri de proiecte sunt gandite astfel incat banii europeni sa rezolve o parte din problemele pe care inca le avem in prezent. Prin acordarea de finantari pentru formarea profesionala a personalul medical din domeniul cardiologiei pediatrice vom aduce medici din afara tarii care vor opera aproximativ 3.000 de copii care sufera de boli grave.

Mult mai important, acestia vor pregati medicii romani sa realizeze respectivele interventii pentru ca Romania sa aiba un numar ridicat de specialisti in acest domeniu. Astfel, datorita acestor finantari, medicii nostri vor putea salva vietile multor copii. O alta cerere de proiecte, destinata tot personalului medical, va sprijini formarea profesionala a personalului care efectueaza transplanturi. In acelasi timp, doua apeluri vor viza sustinerea formarii profesionale a persoanelor vulnerabile. Pe masura ce lansam astfel de cereri de proiecte, dedicate, am satisfactia ca banii europeni isi ating scopul de a salva vieti, de a imbunatati nivelul de trai al romanilor, de a sustine dezvoltarea societatii. Adica, fondurile europene incep sa fie mai bine folosite: pentru Romania si pentru romani!', noteaza, in comunicatul citat, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Ministerul de resort precizeaza ca asteapta propuneri si sugestii pe marginea documentelor necesare pentru lansarea celor patru cereri de proiecte in cadrul POS DRU pana la data de 24 iulie a.c., ora 12.00, la adresa de e-mail consultareGSCS@fonduri-ue.ro.

Totodata, documentele aferente celor patru proiecte sunt publicate pe site-ul MFE spre consultare publica, incepand cu data de 18 iulie a.c.

România rămâne în urmă într-o industrie profitabilă. După pandemie, sectorul a ajuns un pilon al economiei globale
România rămâne în urmă într-o industrie profitabilă. După pandemie, sectorul a ajuns un pilon al economiei globale
În acest an, industria turismului a avut o contribuție record la producția mondială. Totuși, nu toate țările profită în aceeași măsură de creșterea veniturilor din turism, iar datele...
Cel mai subțire telefon din lume va ajunge și în România. Cine îl produce și la ce preț este oferit
Cel mai subțire telefon din lume va ajunge și în România. Cine îl produce și la ce preț este oferit
La IFA 2024, desfășurată la Berlin, Honor a captat atenția cu noul său telefon pliabil, Magic V3, care promite să redefinească standardele din industria telefoanelor pliabile. Cu o grosime...
#apeluri proiecte POSDRU, #finantare POSDRU , #Finantare fonduri structurale

Curs valutar

1 EUR = 4.9728 RON

0.0017

1 USD = 4.4760 RON

-0.0039
  1. Un nou producător auto intră pe piața din România cu un rival direct pentru Dacia Spring
  2. Prăbușire „violentă” a pieței auto din Germania. O marcă populară a înregistrat și cu 80% mai puține înmatriculări
  3. Cel mai scump ARO, vehicul istoric, scos la vânzare. Cât costă mașina de colecție
  4. Job-ul sezonului unde se câștiga 250 de lei pe zi. Participă lucrători veniți din toată țara
  5. Mutare bruscă făcută de Putin: Rusia, creștere de 601% la cumpărarea unui produs
  6. Când trebuie puse cauciucurile de iarnă pentru a evita amenzile. Pragul de temperatură ar putea fi atins chiar la începutul lunii octombrie
  7. Înmatriculările de mașini electrice în Norvegia, record fantastic în august. Ce modele preferă nordicii și diferențele drastice față de piața UE
  8. Euro și dolarul american, în depreciere față de leu. Creștere semnificativă a cotației gramului de aur
  9. Record de importuri de mașini diesel second-hand pe piața românească. Ce mărci preferă să aducă românii din Germania
  10. Un gigant auto a luat o decizie majoră în privința mașinilor electrice. Schimbare radicală de strategie