Ruxandra Ogrendil: Cash is king, cu moderatie dupa afaceri

Sambata, 22 Martie 2014, ora 00:00
3516 citiri
Ruxandra Ogrendil: Cash is king, cu moderatie dupa afaceri
Foto: Ruxandra Ogrendil

Ruxandra Ogrendil a facut pasul spre antreprenoriat in domeniul consultantei in fuziuni si achizitii (M&A) si al atragerii de finantare, dupa o cariera de succes pe care recunoaste ca a obtinut-o sacrificand weekend-uri si timpul liber.

Are doua modele care o inspira si-i dau putere sa se dezvolte in acest mediu, al finantelor, dur pentru orice femeie: Victor Cionga si Camelia Sucu, combinatia ideala intre profesionalism si succes.

"Cash is king", este motto-ul femeii de afaceri: "Cel care sustine business-ul este cash-ul si nu profitul, care apare scriptic pe hartie la sfarsitul unei perioade. Daca am bani, merg mai departe, daca nu, nu", explica aceasta pentru Business24.

Dincolo de afaceri, insa, recunoaste ca motto-ul trebuie respectat cu moderatie. "Bine este sa gasim echilibrul intre 'cheltuim ca sa traim' si 'traim ca sa cheltuim', astfel incat elementul rezultant sa ne aduca satisfactiile pe care le meritam", puncteaza Ogrendil.

Ruxandra Ogrendil este consultant financiar din anul 2000 si a fost implicata in numeroase proiecte de privatizare, dar si in achizitii de companii private de catre investitori strategici.

Acum e implicata in dezvoltarea unor mecanisme de finantare a companiilor tinere, colaboreaza cu tinerii doritori sa intre in afaceri, si ii ajuta pe cei care se confrunta cu dificultati, aducandu-i pe calea succesului. In plus, este un membru activ al Romanian Business Leaders si Femei in Afaceri.

Spunea, in 2013, despre dinamica fuziunilor si achizitiilor din Romania, ca piata este inca in "asteptare". Despre situatia pietei din 2014 si pericolele care ne pandesc in acest an, vorbeste femeia de afaceri intr-un interviu acordat Business24.

Care a fost proiectul cu cea mai mare provocare pentru dumneavoastra?

Toti acesti pasi facuti de-a lungul carierei mele au avut ca principal scop o contributie consistenta la conturarea unui mediu de business puternic. Din acelasi motiv am facut si pasul catre antreprenoriat in domeniul consultantei in fuziuni si achizitii (Mergers & Aquisitions - M&A - n. red) si al atragerii de finantare, cu convingerea ca pot implementa acele solutii care fac diferenta si care transforma orice companie aflata la limita continuarii activitatii, intr-una de succes.

Mai mult decat atat, pentru a veni in sprijinul antreprenorilor tineri ce au viziunea si capacitatea de a creste afaceri de succes, sunt implicata in prezent indezvoltarea unor mecanisme de finantare a companiilor tinere.

Am intalnit tineri extraordinari, care nu simt ca sunt sprijiniti si care se simt motivati intalnind oameni din mediul de afaceri care sa le acorde incredere si respect. Sunt tineri la inceput de drum cu care am lucrat si lucrez, pentru ca dincolo de atentia pe care o acordam cu totii propriilor business-uri sau celor partenere, consider imperios necesar sa sustinem initiativele antreprenoriale, sa le indrumam pe calea potrivita, astfel incat sa crestem cu totii intr-un mediu economic sanatos.

Fiecare proiect are elementele sale de atractie si de succes, dar exista unul mai grozav decat toate in care suntem acum implicati (noi, cei din echipa Pathfinder), pentru ca imbina toate elementele care m-au facut sa ma avant pe cont propriu in lumea consultantei M&A: brand romanesc de traditie, antreprenori romani plini de dinamism si, nu in ultimul rand, o mare provocare ce vine din complexitatea tranzactiei. Sper din toata inima sa reusim sa il finalizam anul acesta.

Sunteti, asadar, o femeie puternica, aveti o cariera impresionanta in management si investitii. De ce ati ales aceasta cale?

Cred ca ar fi corect sa spun ca acest domeniu m-a ales pe mine. Eu am terminat facultatea de Contabilitate, cu specializare in Analiza Financiara. Cariera in Raiffeisen Financial Advisors Romania am inceput-o, de fapt, in departamentul Contabilitate. Cum firma era implicata in mai multe proiecte de privatizare la inceputul anului 2000, in mai putin de 3 luni a fost nevoie de un analist; atunci am facut pasul catre investment banking si acolo am ramas.

Mediul in care activez este unul in care exista mereu provocari, noi oportunitati de abordat si noi bariere de trecut. Cred ca in primul rand aceasta este motivatia mea.

Cum fiecare tranzactie si fiecare companie au specificul lor, nu exista rutina - intalnesc mereu noi si noi oameni si perspective, iar rezultatele depind tot timpul de un numar mare de factori.

Este un mediu care stimuleaza gandirea creativa, stimuleaza gasirea de solutii pentru fiecare caz in parte, ceea ce ma ambitioneaza si ma tine in priza tot timpul.

Este dificil sa fii femeie in acest mediu? Sau, din contra, lucrurile decurg mult mai usor?

Este la fel de dificil ca a fi femeie in orice alt domeniu cu specific financiar. Gestionarea banilor este, in mod traditional, un domeniu rezervat barbatilor. Incet, dar sigur insa, femeile si-au facut loc prin pregatire, perseverenta, intuitie si putere de munca.

Cred ca recenta "umanizare" a relatiei consultant-client ofera un avantaj femeilor. Clientii activitatii de consultanta in domeniul financiar nu sunt doar companiile, ci si antreprenorii - ale caror nevoi trebuiesc intelese si adresate. Flexibilitatea si inteligenta emotionala devin astfel atribute importante ale unui consultant.

Vorbind de M&A, controlul asupra tranzactiilor vine acum din acceptul (si castigul) partilor, nu doar al unei parti; consultantul M&A a devenit un mediator, un lobby-ist, cel ce trebuie sa acomodeze interese de cele mai multe ori divergente, sa se gandeasca permanent la pasul urmator si sa creeze plus valoare.

Rolul consultantilor-femei devine astfel tot mai important, cu cat este nevoie tot mai mare de abordari diplomate, analize mai pertinente si atentie oferita detaliilor mult mai mare.

De unde s-a nascut aceasta dorinta de a-i indruma pe tineri in afaceri?

Cred cu tarie in a da mai departe, a intoarce binele primit spre cei ce il cauta si a impartasi din experienta si cunostintele dobandite. E important sa devenim generosi in acest sens si sa sustinem initiativa, curajul si pasiunea pentru a transforma lumea in care traim.

Si eu am avut sansa de a invata de la altii si a beneficia de increderea oamenilor din mediul profesional pentru a putea avansa in cariera.

Si sper sa pot transfera mai departe atat din cunostinte, cat si din credinta ca suntem mult mai eficienti in generarea de rezultate cu manecile suflecate si mana pe lopata (fara conotatii misogine), decat asteptand sa vina altii sa ne rezolve problemele.

Spuneati, in 2013, despre dinamica fuziunilor si achizitiilor din Romania ca piata este inca in "asteptare". Cum este ea in 2014? Ce asteptari aveti?

Anul 2014 a inceput in forta din punct de vedere al tranzactiilor M&A, cu 3 tranzactii anuntate de fonduri de investitii si inca cateva realizate de investitori strategici sau investitori particulari. Se anunta a fi un an ce poate fi privit cu mai mult optimism, cel mai probabil conform tendintelor putandu-se inregistra un numar mai mare de tranzactii, la un volum al pietei mai ridicat.

Domeniile IT/Technology, energii regenerabile si financiar vor continua sa atraga interesul investitorilor. Si ar trebui sa vedem in curand exit-uri ale fondurilor de Private Equity, in domeniile materialelor de constructii si retail, din companii ce se apropie de sfarsitul perioadei normale de detinere.

Imi pastrez optimismul si asteptarile vii si sper sa fie acesta anul in care companiile romanesti sa devina cumparatori in tranzactii M&A, nu doar exit-uri de succes.

Ce "pericole" pandesc mediul Romanesc de afaceri, in 2014?

Noi nu trebuie sa ne temem de pericolele din afara, ci la cele pe care ni le creem singuri. Cel mai prost semnal, la modul general, ce poate fi transmis investitorilor tine de instabilitate politica si de lipsa de transparenta a mediului de business.

Ca si context regional, exista temeri ridicate cu privire la situatia din Ucraina, care vor duce la amanarea unor investitii in regiune si, implicit, in Romania.

Pe de alta parte, aceasata poate avea si un impact pozitiv pe termen mediu in sensul in care numarul tot mai redus de oportunitati in regiune, dar si evolutiile politice recente din Turcia si Ucraina - tari ce atrageau investitii importante, pot repune Romania pe harta investitorilor.

Revenind la dumneavoastra, ca femeie puternica in acest domeniu. Aveti vreun model profesional? Vreun personaj putenic din mediul de business autohton sau de peste hotare?

Cu totii avem modele, iar in ceea ce ma priveste, exista doua persoane pentru care am un respect si o admiratie deosebite: primul este Victor Cionga, un profesionist cunoscut in mediul financiar, alaturi de care am crescut din punct de vedere profesional si caruia ii raman recunoscatoare pentru ca a stiut sa creasca nu doar tehnicieni, ci oameni.

A doua persoana este Camelia Sucu - reprezentarea femeii de business de succes in viziunea mea, in special prin modul in care reuseste sa imbine calitatile feminine si inteligenta cu puterea de a merge mai departe indiferent de situatie.

Sunteti, in acest moment Managing Partner la Pathfinder Management&Consulting si Country Associate Director la IMC Integral Management Consultancy International. Cand va mai ramane timp pentru dumneavoastra?

Sincer vorbind, nu prea mai ramane timp, dupa munca de la birou si timpul alocat diverselor proiecte in care sunt implicata.

Odata cu inaintarea in varsta am dobandit si intelegerea faptului ca nu putem sa le facem bine pe toate si, ca atare, sunt necesare alegeri in viata. Alegeri ce trebuie sa tina cont de ce ne aduce noua mai multa satisfactie personala, nu de cum cred altii ca ar trebui sa ne construim viata.

Am inaintat in cariera fara sa tin cont de un program strict de lucru, de weekend-uri sau orele din zilele saptamanii. Dar mi-a placut intotdeauna munca mea si ma bucur de ceea ce fac in fiecare zi.

Cum alege o doamna atat de bine ancorata in realitatile economice si ale mediului de afaceri sa se deconecteze si sa se relaxeze in weekenduri si vacante?

Relaxarea e un termen relativ in acest domeniu, imprevizibilul pandeste intotdeauna. Week-end-urile incerc sa le pastrez totusi pentru familie si sa petrec timp cu fetita mea.

Iar de perioada vacantelor, atunci cand acestea exista, incerc sa profit pentru a cunoaste locuri noi, oameni noi si tari noi. Cel mai mult insa mi-a placut sa descopar Romania - o destinatie la indemana chiar si pentru cateva zile de concediu si pe care o recomand oricui.

Afirmatia "Cash is king" va apartine. Pentru ca suntem la editia de weekend "Cum sa-i cheltuiesti" as vrea sa va intreb daca ramane valabila aceasta afirmatie si dincolo de afaceri?

Da, am declarat ca cel care sustine business-ul este cash-ul si nu profitul care apare scriptic pe hartie la sfarsitul unei perioade. Daca am bani, merg mai departe, daca nu, nu. Prima lectie importanta invatata ca parte a job-ului intr-un fond de investitii.

Dincolo de afaceri, nu dau sfaturi. Banii disponibili sunt cei care ar trebui sa ofere masura apetitului; pe de alta parte suntem oameni si trebuie sa ajungem sa ne si bucuram de ceea ce agonisim.

Bine este sa gasim echilibrul intre "cheltuim ca sa traim" si "traim ca sa cheltuim", astfel incat elementul rezultant sa ne aduca satisfactiile pe care le meritam.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

OnePlus Pad Go, tableta de buget cu specificații excelente. La ce preț este oferită
OnePlus Pad Go, tableta de buget cu specificații excelente. La ce preț este oferită
OnePlus a introdus pe piață o nouă tabletă, OnePlus Pad Go, o versiune mai accesibilă a modelului OnePlus Pad. Cu un preț de pornire de aproximativ 230 EUR în Europa, tableta promite să...
Microsoft vrea să introducă reclame în Windows 11. Cum pot fi dezactivate
Microsoft vrea să introducă reclame în Windows 11. Cum pot fi dezactivate
Microsoft vrea să introducă reclame în meniul de Start al Windows 11, conform informațiilor oferit de utilizatorii beta din Statele Unite. Experimentul se aliniază practicii companiei de a...
#consultant finantare, #consultanta finantare, #Ruxandra Ogrendil consultant , #Consultanta finantare