"Provizoriu", de Cristian Mungiu, in Top 100 al celor mai asteptate filme din 2012

Marti, 10 Ianuarie 2012, ora 20:17
2204 citiri
"Provizoriu", de Cristian Mungiu, in Top 100 al celor mai asteptate filme din 2012

Filmul "Provizoriu" regizat de Cristian Mungiu, se afla pe locul al 12-lea in Topul 100 al celor mai asteptate filme ale acestui an realizat de site-ul de specialitate ioncinema.com.

Site-ul scrie despre Cristian Mungiu: "Spre deosebire de tipii de la Academie (n.r. Academia de film americana), noi am fost loviti in moalele capului de <<4 luni, 3 saptamani si 2 zile>>".

De asemenea, ioncinema scrie ca, potrivit informatiilor pe care le detine, Mungiu ar filma deja pentru "Provizoriu", un lungmetraj a carui distributie nu a fost anuntata si, cel mai probabil, ar putea inscrie pelicula la editia de anul acesta a Festivalului de Film de la Cannes.

Cel mai nou proiect cinematografic al regizorului Cristian Mungiu, "Provizoriu", a primit o finantare de 400.000 de euro din partea fondului Consiliului Europei, Eurimages.

Potrivit publicatiei Variety, filmul "Provizoriu" spune o poveste de dragoste intre doua femei care traiesc intr-o manastire.

In topul celor mai asteptate filme in 2012 realizat de ioncinema.com mai sunt incluse proiecte ale unor regizori precum fratii Joel si Ethan Coen si Kathryn Bigelow.

#Cristian Mungiu film, #premiera Mungiu, #film nou Mungiu, #Provizoriu film Mungiu , #Premiere film