Viata lui George H.W. Bush va fi prezentata intr-un documentar HBO

Vineri, 27 Aprilie 2012, ora 14:01
1607 citiri
Viata lui George H.W. Bush va fi prezentata intr-un documentar HBO

Fostul presedinte american George H.W. Bush, care a refuzat intotdeauna sa isi scrie memoriile, a acceptat sa prezinte povestea vietii si a carierei sale intr-un documentar realizat de postul HBO, ce va fi difuzat pe micile ecrane in luna iunie.

Reprezentantii postului HBO au anuntat, joi, ca noul documentar, intitulat "41", va prezenta aspecte importante din timpul mandatului prezidential al lui Bush, cel de-al 41-lea presedinte al Statelor Unite ale Americii.

Fostul presedinte va vorbi si despre copilaria, familia si viata sa profesionala, inceputa ca aviator in Al Doilea Razboi Mondial si continuata apoi cu functii importante: director al CIA, vicepresedinte si apoi presedinte al Statelor Unite.

Documentarul a fost realizat pe parcursul a 17 luni de filmari, ce au avut loc la Kennebunkport, resedinta de vara pe care familia Bush o detine in statul Maine, si in resedinta principala din statul Texas.

Filmul va fi difuzat pe 14 iunie, la doua zile dupa ce fostul presedinte american va fi implinit varsta de 88 de ani.

Reprezentantii postului HBO au spus ca Bush si-a dat acordul pentru acest documentar dupa ce s-a intalnit si a discutat cu scenaristul si regizorul Jeffrey Roth si a vazut documentarul acestuia "The Wonder of It All", un film despre astronautii din misiunea Apollo.

Documentarul "41" este produs de Jerry Weintraub, prieten apropiat de multi ani al familiei Bush.

George H.W. Bush a fost presedinte al Statelor Unite intre anii 1989 si 1993. Desi a lansat deja un volum sub forma unei colectii de scrisori si note extrase din jurnalul sau, in 1999, a refuzat sa isi scrie autobiografia sau un volum de memorii despre anii in care a ocupat functia de presedinte.

#film HBO presedinte Bush, #George Bush presedinte film HBO , #Filme in cinema