Oscar 2013 in cifre: Cine a castigat cele mai multe premii?

Duminica, 24 Februarie 2013, ora 09:30
2818 citiri
Oscar 2013 in cifre: Cine a castigat cele mai multe premii?

Gala premiilor Oscar detine un rol central in lumea cinematografiei mondiale, iar acest spectacol media este analizat din toate punctele de vedere, de la calitatea productiilor cinematografice premiate, la glumele prezentatorilor sau vestimentatia participantilor la gala.

Desi au existat anumite editii caracterizate prin predictibilitate, Oscarurile au oferit si continua sa ofere o multitudine de surprize. Spre exemplu, recordul pentru cele mai multe premii Oscar si nominalizari este detinut de Walt Disney, creatorul cunoscutului personaj Mickey Mouse, care a primit de-a lungul vietii 59 de premii si nominalizari la Oscar, informeaza Mediafax.

Editia 2013 este si ea marcata de doua premiere: cea mai in varsta si cea mai tanara nominalizata in categoria "rol principal feminin" - Quvenzhane Wallis, 9 ani, pentru "Beasts of the Southern Wild", si Emmanuelle Riva, 85 de ani, pentru "Amour".

Cea de a 85-a editie va avea loc duminica seara, la Dolby Theatre din Los Angeles (fostul Kodak Theatre, care in 2012 a purtat numele de Hollywood and Highland Center). Va prezentam o trecere in revista a istoriei premiilor Oscar, in cifre:

19 nominalizari nu garanteaza un premiu Oscar

- 22 de trofee competitive si 4 premii onorifice reprezinta recordul pentru cele mai multe Oscaruri castigate, record detinut tot de Walt Disney, care este si persoana care a primit cele mai multe premii intr-un an: 4 trofee. De asemenea, femeia care a castigat cele mai multe premii Oscar este designerul de costume Edith Head, cu 8.

- 19 este recordul de nominalizari la Oscar, deloc de invidiat, detinut de inginerul de sunet Kevin O'Connel, care nu a obtinut niciodata acest trofeu;

- Muzicianul John Williams aduna 47 de nominalizari la Oscar;

- 14 este recordul nominalizarilor obtinute de un film, detinut ex-aequo de "Totul despre Eva" (1951) si "Titanic" (1998);

- 11 este recordul premiilor Oscar obtinute de un film, detinut la egalitate de "Ben-Hur", "Titanic" si "Stapanul Inelelor: Intoarcerea Regelui";

- 3 filme au primit cvintetul de mari trofee Oscar - "cel mai bun lungmetraj", "cel mai bun regizor", "cel mai bun rol principal masculin", "cel mai bun rol principal feminin", "cel mai bun scenariu adaptat/ original": "It Happened One Night" (1934), "Zbor deasupra unui cuib de cuci/ One Flew Over the Cuckoo's Nest" (1975), "Tacerea mieilor/ The Silence of the Lambs" (1991);

- 8 nominalizari au acumulat Kathleen Kennedy si Steven Spielberg, care sunt producatorii cu cele mai multe nominalizari la Oscar ("la categoria cel mai bun film");

- 12 este recordul nominalizarilor la categoria celui mai bun regizor, detinut de William Wyler. Cele mai multe premii, in numar de 4, au fost primite de John Ford, iar Kathryn Bigelow este prima femeie premiata cu Oscar pentru regie - in 2010, pentru "The Hurt Locker".

- 17 reprezinta recordul de nominalizari la Oscar, obtinut de Meryl Streep. Ea este urmata in top de Katharine Hepburn si Jack Nicholson, fiecare nominalizat de 12 ori.

- 4 trofee pentru cel mai bun rol principal au fost castigate de Katharine Hepburn. Spencer Tracy, Fredric March, Gary Cooper, Marlon Brando, Dustin Hoffman, Tom Hanks,

Jack Nicholson, Daniel Day-Lewis si Sean Penn detin recordul de trofee pentru rol principal masculin, cate 2.

Shirley Temple, premiata cu Oscar la doar 6 ani

- 10 ani este varsta celei mai tinere actrite care a obtinut vreodata un premiu Oscar: Tatum O'Neal, in 1974. O'Neal detine recordul si pentru cel mai tanar castigator de Oscar in toate categoriile. Justin Henry este cel mai tanar nominalizat la premiul Oscar - la varsta de 8 ani, pentru rolul din filmul "Kramer contra Kramer" (1979).

- 87 de ani a avut cea mai varstnica actrita nominalizata la Oscar, Gloria Stuart pentru rolul din "Titanic" (1997), in timp ce cel mai in varsta castigator al unui Oscar este Christopher Plummer (82 de ani, in 2012, pentru rolul din "The Beginners");

- 6 ani este varsta celei mai tinere actrite care a obtinut un premiu Oscar onorific - Shirley Temple, in 1935, in timp ce actorul Eli Herschel Wallach a fost cel mai in varsta premiat cu un Oscar onorific, la 94 de ani, in 2010;

- 37 este recordul selectiilor la categoria cel mai bun film strain, detinut de Franta;

- 13 este recordul de premii Oscar obtinute la categoria "cel mai bun film strain", detinut de Italia. Franta se situeaza pe locul al doilea, cu 12;

1500 de jurnalisti acreditati la eveniment

- 1929 este anul primei editii a premiilor Oscar, la doi ani dupa infiintarea Academiei de film americane - The Academy of Motion Picture Arts and Sciences;

- 24 este numarul categoriilor de premii - cu exceptia celor pentru intreaga cariera, insa pot exista mai multi castigatori in cadrul unei singure categorii;

- 1.500 este numarul jurnalistilor si angajatilor din mass-media acreditati la Oscar;

- 300 este numarul fericitilor castigatori, alesi prin tragere la sorti, ai locurilor de langa covorul rosu pe care vor defila celebritatile;

- 3,85 de kilograme este greutatea unei statuete Oscar, care are o inaltime de 34 de centimetri;

- 3.400 este numarul de locuri din Dolby Theatre, unde gala premiilor Oscar este organizata in fiecare an, incepand din 2002;

#premii Oscar 2013, #premiile Oscar in cifre, #Gala Premiilor Oscar, #informatii Oscar 2013 , #Festival de film