MTV Movie Awards 2012: "Jocurile foamei" este marele castigator

Luni, 04 Iunie 2012, ora 14:25
1399 citiri
MTV Movie Awards 2012: "Jocurile foamei" este marele castigator

Lungmetrajul "Jocurile foamei/ The Hunger Games" a fost marele castigator la gala MTV Movie Awards 2012, obtinand patru premii, dar trofeul pentru cel mai bun film a revenit, pentru al patrulea an consecutiv, unei pelicule din seria "Amurg/ Twilight".

Cea de-a 21-a gala MTV Movie Awards a avut loc duminica seara, la Gibson Amphiteatre din Los Angeles, a fost prezentata de actorul de comedie Russell Brand si a fost difuzata live de postul MTV.

Filmul postapocaliptic "The Hunger Games" - care fusese nominalizat la opt categorii - a castigat trofeele pentru cea mai buna interpretare masculina (Josh Hutcherson), cea mai buna interpretare feminina (Jennifer Lawrence), cea mai buna transformare (Elizabeth Banks) si cea mai buna scena de lupta.

Premiul pentru cel mai bun film al anului - decis de fani in urma voturilor online - a fost atribuit peliculei cu vampiri "Saga Amurg: Zori de Zi - Partea I/ The Twilight Saga: Breaking Dawn - Part 1". La categoria "cel mai bun film al anului" au mai fost nominalizate peliculele "Harry Potter si Talismanele Mortii: Partea 2", "Culoarea sentimentelor/ The Help", "Jocurile foamei/ The Hunger Games" si "Domnisoare de onoare/ Bridesmaids".

Comedia "Bridesmaids" a primit doua trofee - care au forma unei cutii cu popcorn aurite -, printre care cel pentru cea mai buna interpretare - comedie (Melissa McCarthy).

Ultima parte a seriei "Harry Potter" a castigat, in schimb, premiul pentru cea mai buna distributie si cel mai bun erou.

Starul filmului "Descendentii/ The Descendants" Shailene Woodley a castigat premiul pentru cel mai bun debut.

Actorul american Johnny Depp a fost recompensat cu Generation Award, pentru contributia deosebita adusa industriei cinematografice in ultimii 20 de ani, gratie unor roluri de exceptie precum cele din filmele " Edward Maini-de-foarfece", "Charlie si Fabrica de Ciocolata" si " Legenda calaretului fara cap".

"Este, in principiu, ca un premiu "pleaca din bransa asta", atunci cand ai facut prea mult... In mod evident, este ceva dubios cu mine", a glumit Depp in timpul discursului de acceptare a trofeului.

Starul seriei "Piratii din Caraibe/ Pirates of the Caribbean" si-a aratat si talentul de chitarist, alaturandu-se membrilor trupei de rock The Black Keys pentru single-urile "Gold On The Ceiling" si "Lonely Boy".

Premiile MTV Movie includ si cateva categorii mai putin "politicoase", in acest sens, actrita Jennifer Aniston primind trofeul pentru cea mai buna ticaloasa, pentru rolul din "Horrible Bosses".

Premiul pentru cel mai bun sarut le-a revenit actorilor principali din seria "Twilight" - Kristen Stewart si Robert Pattinson -, pentru toate scenele de gen prezentate pe marele ecran in ultimii trei ani.

Un moment mai emotionant al galei a fost cel in care Christian Bale, starul seriei "Batman", a prezentat un trailer exclusiv pentru cel mai nou film al sau, "The Dark Knight Rises" - care va avea premiera curand -, dupa ce pe scena au rulat imagini cu regretatul Heath Ledger jucand personajul Joker din aceasta franciza de succes.

Gala MTV Movie Awards este una dintre cele mai urmarite emisiuni de televiziune pentru publicul tanar si reprezinta o buna platforma de lansare pentru multe dintre filmele produse la Hollywood, care se adreseaza in special spectatorilor tineri si care vor ajunge pe marile ecrane in vara acestui an.

#MTV Movie Awards 2012, #castigatori MTV Movie Awards, #Jocurile foamei MTV Movie Awards , #Festival de film