"Dupa Dealuri" este un film despre credinta si valori sociale - Interviu Cristian Mungiu

Marti, 29 Mai 2012, ora 18:15
2332 citiri
"Dupa Dealuri" este un film despre credinta si valori sociale - Interviu Cristian Mungiu

Cristian Mungiu, primul regizor roman care obtinut un premiu Palme d'Or, in 2007, a plecat din nou triumfator de la Cannes. Filmul "Dupa Dealuri" a obtinut in urma ceremoniei de duminica, premiile pentru scenariu (Cristian Mungiu) si pentru interpretare feminina (Cosmina Stratan si Cristina Flutur).

Despre noul sau succes si despre provocarile Cristian Mungiu a vorbit in cadrul unui interviu Mediafax.

De ce ati ales sa realizati un film inspirat de cazul Tanacu?

Cristian Mungiu: Filmul este inspirat de cartile Tatianei Niculescu Bran - ea cercetand si sintetizand in romanele ei non-fictionale cauzele si contextul acelui incident -, insa "Dupa dealuri" nu relateaza si nu vorbeste propriu-zis despre ce s-a intamplat acolo - e un film de fictiune, care aduce in discutie mult mai multe chestiuni ale societatii romanesti de azi decat a facut-o intamplarea reala. Filmul vorbeste despre un anume mod de a intelege credinta, despre valorile pe care aceasta ar trebui sa le transmita, despre indiferenta, implicare si raspundere sociala, despre educatie si despre cat de mult ne afecteaza pe fiecare dintre noi gradul de educatie si convingerile, rationale sau mai putin rationale, ale celorlalti.

Spuneati, intr-un interviu, ca "Dupa dealuri" este un film despre alegeri. Ce alegeri dificile a trebuit sa faceti privind scenariul, regia si productia filmului?

Cristian Mungiu: In primul rand, am ezitat mult pana cand am decis sa fac un film dupa o poveste atat de mediatizata si atat de superficial, senzationalist si vulgar tratata de catre presa - si am ezitat pentru ca stiu ca acelasi lucru se poate intampla intr-o anume masura si cu filmul: adica oamenii sa aiba opinii ferme inainte de a avea curiozitatea, rabdarea si onestitatea de a vedea despre ce e vorba in aceasta poveste si de ce e important sa stim ce s-a intamplat si sa avem o opinie in cunostinta de cauza. Pentru noi, cel mai dificil a fost sa ne hotaram, in septembrie trecut, daca dam drumul imediat productiei sau asteptam sa treaca iarna, daca incepem filmarea fara sa avem asigurat integral bugetul sau asteptam toate confirmarile, daca riscam sa aratam Festivalului de la Cannes o varianta de lucru a filmului, date fiind deadline-urile sau asteptam sa ajungem cu montajul la final si asa mai departe.

Tatiana Niculescu Bran a spus ca ati convins-o sa colaboreze cu dumneavoastra dupa ce a vazut scenariul. Pe dumneavoastra ce v-a convins sa apelati la ea (adica sa va bazati pe viziunea sa asupra evenimentelor reale)?

Cristian Mungiu: Tatiana Niculescu a fost cea dintai jurnalista care a cercetat cu minutie si fara prejudecati ce s-a intamplat la Tanacu, continuand sa urmareasca desfasurarea evenimentelor pe tot parcursul lor. Pozitia ei a fost intotdeauna echilibrata, iar cartile ei mi-au dat ocazia sa inteleg ce s-a intamplat cu mult mai clar decat au facut-o zecile de articole pe tema asta ale unor oameni care nu au avut rabdarea si curiozitatea sa se documenteze cum se cuvine.

Sunteti un regizor care cauta ca actorii sai sa nu "joace", ci sa simta firescul situatiilor. Cosmina Stratan si Cristina Flutur sunt debutante. Este mai usor de obtinut firescul de la actori "curati" decat de la actori cu experienta?

Cristian Mungiu: Nu neaparat, insa e adevarat ca actorii aflati la inceput sunt de multe ori mai putin impovarati de stereotipuri. In meseria asta, cel mai important e sa nu crezi ca stii sigur cum e bine si cum trebuie facut, insa modul asta de abordare nu tine neaparat de momentul in care te afli in cariera. Eu imi doresc sa lucrez cu actorii cei mai potriviti pentru rolurile pe care le scriu - fie ca sunt experimentati sau nu. Caut o anume potrivire de personalitate, de comportament, de infatisare intre personaj si actor, chiar daca bineinteles ca niciodata actorul nu este personajul. Lucrez insa cu mare placere si cu actori foarte experimentati - gradul in care fiecare reuseste sa-si pastreze prospetimea si entuziasmul pentru meseria lui netinand de varsta.

Care a fost cel mai frumos compliment si cea mai interesanta critica pe care le-ati primit dupa proiectia/ proiectiile dumneavoastra la Cannes?

Cristian Mungiu: Au fost oameni care au remarcat ca filmul nu face concesii pentru a se face simpatizat neconditionat de catre spectatori, nu exploateaza teme la moda, nu foloseste mecanisme verificate de a atrage atentia si interesul publicului, vorbeste sobru, cu rabdare si echilibru, despre valori importante ale noastre si ale celor de langa noi. La Cannes, ni s-a intamplat adesea sa fim opriti pe strada de spectatori care vazusera filmul si care voiau sa ne spuna ca pentru ei a fost cel mai important film pe care il vazusera in timpul festivalului. Iti face placere - chiar daca e o parere la fel de subiectiva ca si a celor carora poate nu le place filmul -, e insa parerea foarte sincera a unor oameni care nu au niciun interes sa te flateze.

Ati simtit, la Cannes "povara" Palme d'Or -ului din 2007? Daca da, in ce fel?

Cristian Mungiu: Nu la Cannes am simtit-o, ci pana sa ma hotarasc ce film vreau sa fac dupa "4 luni, 3 saptamani si 2 zile". Presiunea cea mai mare a tinut de asteptarea pe care o avea toata lumea ca urmatorul film sa fie selectat si prezentat tot in competitie la Cannes. Odata ce am primit vestea selectionarii, presiunea asta s-a mai risipit si cel mai bun lucru care s-a obtinut cu aceasta noua prezenta in competitie tine de confirmarea unui anume nivel de exprimare - confirmare care e poate la fel de greu de obtinut ca si un succes deplin ca in 2007.

Ati spus ca pentru "Dupa dealuri" ati construit decorul nefolosind lacase de cult, in parte si din cauza atasamentului pe care majoritatea romanilor il au fata de religie. In aceasta nota, va asteptati la critici din partea spectatorilor romani religiosi, dupa premiera? Ce fel de critici?

Cristian Mungiu: Eu imi asum orice fel de pareri, insa doar de la oameni care vad mai intai filmul. E posibil ca sa existe critici deopotriva si din partea celor credinciosi si din partea celor mai convinsi atei - sper insa ca si unii si altii sa inteleaga ca ce le transmite filmul e tocmai ca niciun fel de extremism idelogic nu e acceptabil si ca, de regula, e cazul sa punem toate lucrurile la indoiala, sa ne gandim cu capul nostru inainte sa luam decizii si sa avem rabdarea de a vedea cum gandeste celalalt inainte de a-l judeca.

In timpul documentarii, v-ati intalnit cu vreunul dintre "protagonistii" cazului Tanacu - Voichita sau Daniel Corogeanu?

Cristian Mungiu: Nu. Dupa cum va spuneam, filmul nu vorbeste despre acei oameni care au fost in acea situatie, iar modul de gandire si problemele pe care personajele din film si le pun cred ca e foarte diferit fata de ce s-a intamplat in realitate.

Ati spus, la primirea premiului pentru scenariu, ca nu puteti schimba trecutul, dar veti incerca sa schimbati viitorul. In ce sens?

Cristian Mungiu: Am spus ca nu putem, cu filmele pe care le facem, sa reparam trecutul, dar putem macar sa intelegem ceva din el pentru a nu mai repeta greselile in viitor. "Dupa dealuri" vorbeste si despre abuzurile pe care le putem face asupra celorlalti in numele ideilor pe care le impartasim si despre efectele secundare nebanuite si pericolul pe care il reprezinta superstitiile si convingerile irationale in societate. Sa nu uitam ca traim intr-o tara care promoveaza constant in mass-media personaje dubioase care cred in vrajitori, strigoi, deochi, magie si in alte asemenea prostii, iar eu gasesc ca e iresponsabil, revoltator si imoral sa mai si popularizam asemenea cazuri - dupa aceea ne intrebam de ce arata societatea romaneasca cum arata, dar nu ne gandim ce raspundere avem fiecare dintre noi.

Cand va vedea publicul roman filmul "Dupa dealuri"?

Cristian Mungiu: In general, salile de cinematograf au o programare facuta pentru cateva luni inainte. O sa verificam, dar e greu de presupus ca se vor gasi ecrane libere si disponibile pentru acest film inainte de toamna acestui an. Sper sa identificam si o cale prin care filmul sa poata fi accesat si prin video-streaming pe internet, concomitent cu premiera in cinematografe, de cei care locuiesc in zonele unde filmul nu va avea unde sa fie prezentat prin proiectie in sala.

Ce planuri aveti in continuare privind acest film sau alte proiecte?

Cristian Mungiu: E important, inainte de toate, ca filmul sa fie vazut si imi doresc sa existe o discutie critica rationala despre problemele pe care le implica filmul.

Filmul "Dupa dealuri" reprezinta o coproductie intre casa cineastului roman - Mobra Films -, casa franceza Why Not Productions si casa de productie, cu sediul in Belgia, a fratilor Jean-Pierre si Luc Dardenne, Les Films du Fleuve.

"Dupa dealuri" spune povestea a doua fete, Alina (Cristina Flutur) si Voichita (Cosmina Stratan), care au crescut impreuna la orfelinat si s-au regasit apoi intr-o manastire izolata din Romania. Alina vrea sa plece de acolo pentru a se stabili in Germania si isi doreste ca Voichita sa vina cu ea. Insa Voichita este atasata profund de viata de la manastire. Atunci cand Alina il infrunta pe preot, tanara este dusa la spital, iar persoanele care o ingrijesc incep sa creada ca este posedata de diavol.

#Mungiu Dupa dealuri interviu, #interviu Cristian Mungiu, #Dupa Dealuri , #Festival de film