Actorul Peter O'Toole a murit la varsta de 81 de ani

Luni, 16 Decembrie 2013, ora 09:00
1970 citiri
Actorul Peter O'Toole a murit la varsta de 81 de ani
Actorul Peter O\'Toole

Actorul Peter O'Toole, nominalizat de opt ori la premiile Oscar, a murit sambata, la varsta de 81 de ani, intr-un spital din Londra, a anuntat agentul de presa al starului.

Aclamatul actor, care a reusit sa invinga un cancer la stomac in anii 1970, a murit la spitalul Wellington din Londra, dupa o lunga suferinta, a anuntat Steve Kenis, agentul sau de presa, citat de guardian.co.uk.

In iulie anul trecut, actorul irlandez de teatru si film Peter O'Toole, devenit celebru gratie rolului din filmul "Lawrence al Arabiei" (1962), a anuntat ca se retrage din activitate.

Intr-un comunicat citat de revista People, actorul declara: "Pentru mine, a sosit timpul sa arunc prosopul. Sa ma indepartez de scena si de cinema. Nu mai am inima pentru a mai face asta. Nu voi reveni".

"Viata mea profesionala de actor - pe ecran si pe scena - mi-a adus sprijinul publicului, implinire emotionala si confort material", mai spunea celebrul actor irlandez.

"M-a adus in contact cu oameni minunati, prieteni buni cu care am impartasit destinul inevitabil al tuturor actorilor: esecurile si succesele", a completat O'Toole.

"Totusi, cred ca fiecare trebuie sa decida el insusi cand vine vremea sa se retraga. Din acest motiv imi iau adio de la meserie, cu ochii uscati si cu o gratitudine profunda", incheia starul irlandez.

Fiu al unui agent de pariuri irlandez, Peter O'Toole, actorul blond cu ochi albastri, si-a petrecut tineretea in nordul Angliei. Dupa liceu, a devenit jurnalist si a lucrat pentru serviciul de comunicatii din Marina Regala britanica, inainte de a deveni actor.

A urmat cursurile Academiei regale de arte dramatice in compania lui Albert Finney, Alan Bates si Richard Harris, viitori actori celebri.

A urcat pe scena pentru prima data la varsta de 17 ani, la Londra, si a jucat apoi in drame de Shakespeare, inainte de a da lovitura si pe marele ecran cu filmul "Lawrence al Arabiei", in regia lui David Lean.

Probleme de sanatate, atribuite initial alcoolismului, dar care s-au dovedit ulterior a fi fost cauzate de un cancer la stomac, i-au amenintat cariera si viata in anii 1970, dar O'Toole a depasit aceste obstacole, renuntand la alcool.

Premii

Peter O'Toole a primit opt nominalizari la premiile Oscar pe parcursul carierei sale, care contine cateva interpretari remarcabile precum cele din "Caligula" (1979) si "Ultimul imparat" (1987), fara a castiga insa mult ravnitul trofeu.

Actorul irlandez a castigat totusi patru Globuri de Aur, un premiu BAFTA, un premiu Emmy si a primit din partea Academiei de film americane Oscarul onorific pentru intreaga cariera in anul 2003.

In ultimii ani, a fost laudat pentru evolutia sa din piesa de teatru "Jeffrey Bernard is Unwell", dar si pentru rolul din versiunea televizata a acesteia, o productie care prezinta viata unui jurnalist britanic alcoolic.

Ultimele filme in care a jucat Peter O'Toole, "Katherine of Alexandria" si "Mary Mother of Christ", urmeaza sa fie lansate anul viitor.

#Peter OToole mort, #premii Peter OToole, #deces Peter OToole , #Actori