Schimbarea la fata, marca Facebook. Va deveni el noul Web?

Vineri, 23 Septembrie 2011, ora 12:14
3172 citiri
Schimbarea la fata, marca Facebook. Va deveni el noul Web?

Noua pagina de profil, Timeline, va permite utilizatorilor Facebook sa vada orice asculta, citesc sau urmaresc prietenii lor si sa "consume" aceleasi produse media, fara sa paraseasca pagina. O alta schimbare ar fi in modul in care se primesc stirile, intr-un parteneriat cu marile publicatii, potrivit anuntului facut de Mark Zuckerberg, aseara, in cadrul conferintei Facebook f8.

Profitul Timeline are trei mari componente: activitatea utilizatorului, aplicatiile si o noua modalitate de a prezenta identitatea proprie in fata prietenilor de pe Facebook. Pozele si video-urile ies mai tare in evidenta, ceea ce face ca profilul sa fie mult mai concentrat pe vizual, iar utilizatorii pot sorta informatiile dupa data, dupa tipul de media si dupa locatie

Mark Zuckerberg a urcat pe scena, aseara, la conferinta anuala F8 in fata fanilor tehnologiei si a unei audiente live-streaming de peste 100.000 de oameni. Ceea ce incepuse cu cativa ani in urma ca un festival pentru hackeri, a devenit punctul 0 de interes pentru toti cei care doresc sa contribuie la infrastructura internetului de maine, scrie CNN Money.

Ce s-a schimbat

La un an si jumatate dupa ce ultimul f8, cand a fost lansat butonul "Like", Facebook si-a sporit numarul de utilizatori cu 40%, pana la 750 de milioane, iar eMarketer estimeaza o dublare a profiturilor pana la o valoare estimata de 4.27 miliarde de dolari.

Zuckerberg a devenit un geniu al generatiei sale, construind nu doar un sistem de operare pentru web sau o modalitate de a-l organiza, ci chiar web-ul insusi, spun specialistii.

Cum era de asteptat, Zuckerberg a facut o serie de anunturi in cadrul conferintei.

Astfel, el a prezentat noul design de profil, numit Timeline", o noua modalitate de a folosi aplicatiile pe Facebook si o varianta evoluata a "social graph". Graficul este, de fapt, reteaua de relatii personale pe care utilizatorii o construiesc in momentul in care se conecteaza intre ei. In plus, "social graph" le permite companiilor precum serviciul de muzica Spotify sau site-ul de straming Netflix sa isi integreze si mai bine serviciile in Facebook.

"Imaginati-va ca profilul de Facebook exprima intreaga poveste a vietii voastre" spunea Zuckerberg in fata audientei. "Daca Facebook era la inceput egal cu primele 5 minute dintr-o conversatie, iar streaming-ul care urma era egal cu urmatoarele 15 minute, in acest moment va prezint urmatoarele cateva ore dintr-o conversatie ampla", a adaugat acesta.

Zuckerberg, recunoscut pentru talentul de a impune instrumentele de sharing

Judecand dupa anunturile facute de Zucerberg, care pareau suficient de increzatoare incat sa lase senzatia de aroganta, sunt mari sanse sa se repete ceea ce s-a mai intamplat si pana acum.

Mai exact, vorbim despre Facebook care lanseaza numeroase design-uri si noi caracteristici. Mai departe, utilizatorii sunt nemultumiti si isi exprima ingrijorarea privind confidentialitatea site-ului. Intr-un final, compania isi retrage oficial planul si face ajustari. Intr-un final, publicul se calmeaza si Facebook isi lanseaza in liniste noile caracteristici, oricum.

Oricine se plange de noul design din "newsfeed" implementat la inceputul acestei saptamani, poate sa isi aduca aminte evenimentele din anul 2006, cand tanarul Zuckerberg prezenta pentru prima data acest concept.

Un grup de pe Facebook numit "Students Against Facebook Newsfeed" a atras 740.000 de membrii si un site acuzat ulterior ca ar fi boicotat Facebook pentru o zi intreaga. Acestia l-au determinat pe CEO-ul Facebook sa scrie prima sa scrisoare prin care isi cerea scuze si sa faca modificari in setarile de confidentialitate.

Zuckerberg nu a renuntat de tot, insa, la aceasta caracteristica de baza care a devenit, intr-un final, coloana vertebrala a retelei de socializare. In ziua de azi, caracteristica "newsfeed" ar putea sa devina foarte usor o adevarata institutie pentru ca, pana acum, impulsul lui Zuckerberg de a ne forta sa folosim instrumente de sharing a dat roade.

Facebook nu are concurenta

In acest moment, pare ca nu exista o competitie reala in ceea ce priveste controlul acestor instrumente de sharing si conectare sociala. In iunie, Google si-a lansat noul produs social, Google+, cu mare fast si a atras zeci de milioane de inscrieri imediat, insa la trei luni de la lansare nu se stie inca sigur daca lumea chiar foloseste reteaua. Asta ar putea explica de ce compania tocmai a dat acces liber  publicului larg, in speranta de a dobandi noi utilizatori.

Si Twitter se dezvolta repede, insa scopul sau este mult mai limitat, iar MySpace a disparut de tot din domeniu.

In plus, pe masura ce sharing-ul devine paradigma dominanta a modului in care informatia este descoperita si transmisa mai departe, ajungand sa inlocuiasca traditionala cautare pe web, face ca site-urile care nu se integreaza in Facebook sa intre intr-un con de umbra pe Internet.

Restul, in schimb, pot avea un avantaj competititv, iar cei cativa norocosi care incep sa se dezvolte alaturi de Facebook ca parteneri in lansari primesc un avant extrem de puternic. Acelasi lucru s-a intamplat si cu Spotify, al carui CEO, Daniel Ek, a urcat pe scena alaturi de Zuckerberg, si care, datorita noului concept, si-a sporit sansele ca serviciul sau sa genereze venituri considerabile.

Facebook, noul Web?

Pe masura ce Internetul se dezvolta si trece dincolo de monitorul calculatorului, Facebook devine omniprezent, ca o interfata dominanta in viata oricarui om.

Tom Bedecarre, CEO-ul unei mari companii de publicitate digitala AKQUA, care are clienti precum Audi sau Nike, ia serios inconiderare ideea unui viitor in care Facebook este disponibil  pe televizor si chiar pe ecranele din masini.

"Pentru marii vanzatori, Facebook incepe sa devina urmatorul Web", sustine Bedecarre.

#facebook, #facebook noul web, #schimbarea la fata facebook, #schimbari facebook , #stiri Facebook