Cum a distrus Facebook visele altor companii de Internet

Sambata, 26 Mai 2012, ora 12:40
2186 citiri
Cum a distrus Facebook visele altor companii de Internet

Listarea Facebook ar fi trebuit sa creeze o "manie" a acestui gen de listari la bursa, o atractie masiva a investitorilor catre astfel de companii, credeau analistii din domeniu. Dupa fiascoul listarii Facebook pe Nasdaq insa, sperantele ca acest lucru se va intampla s-au disipat.

Inainte de listarea Facebook, febra investitiilor in companiile care opereaza pe Internet incepuse deja sa isi faca simtita prezenta, unele start-uri primind investitii care le ridica valoarea de piata la peste 1,5 miliarde de dolari. Totul s-a schimbat in doar doua zile, scrie Wall Street Journal.

"Traderii de pe Wall Street visau la intoarcerea bulei tehnologice din 1999. Fondatorii de startup-uri si investitorii s-au speriat acum, realizand ca acest lucru probabil nu se va intampla pentru ca actiunile Facebook nu s-au apreciat", declara George Zachary, broker la o societate ce administreaza active cu risc.

Si probabil ca acestia au dreptate. Investitorii au suferit de pe urma listarii Facebook, ale carui actiuni se vand acum cu 31 de dolari, cu 16% sub pretul de listare de 38 de dolari/actiune. Guvernul american incearca sa isi dea seama daca au fost incalcate anumite reguli cand bancherii care s-au ocupat de listare si-au avertizat clientii mari ca rezultatele trimestriale ale Facebook vor fi sub asteptari. Numarul de procese intentate in acest caz creste in fiecare zi.

Date fiind urmarile listarii Facebook, urmatoarea companie de Internet care se va lista la bursa, in special daca are legatura cu mediul retelelor sociale, va intampina probleme. Din ce in ce mai putini oameni au incredere in sistem, si cu siguranta nimeni nu va mai avea incredere in ce spun bancherii Morgan Stanley.

IPO-urile se amana

Efectele negative se vad deja in alte IPO-uri care se afla in pregatire. Corsair, o companie care produce componente pentru PC-uri, a anuntat vineri ca isi amana listarea, amintind de conditiile nefavorabile de pe piata. In interpretare libera, evenimentele de dupa listarea Facebook le-ar putea dauna la debut.

Dar si companii mai mari au de suferit: Pinterest, cea mai indragita retea sociala din ultimele luni, evaluata la 1,5 miliarde de dolari; Instagram, cumparata de Facebook pentru 1 miliarde de dolari; Spotify sau Twitter.

Optimismul privind listarea companiilor faimoase pe internet atinsese un apogeu cu Facebook dupa listarile LinkedIn, Yelp, Groupon si Zynga, printre altele, a fost redus considerabil.

Chiar daca listarile recente, mai ales cele ale Zynga si Groupon nu au avut succesul scontat, cea a Facebook ar fi trebuit sa fie un real succes. Sau cel putin asa sperau investitorii si asa se astepta intreaga lume. Cu o baza de utilizatori gigant si un nume la fel de faimos, Facebook trebuia sa fie deschizatorul de drum pentru restul companiilor din sfera IT.

Cat timp se va simti efectul Facebook in piata bursiera nu se stie. Nicio alta companie faimoasa nu intentioneaza sa se listeze in perioada imediat urmatoare.

"Investitorii au avut de suferit de prea multe ori in urma listarilor prea timpurii ale unor companii", a spus Jay Ritter, profesor de finante la o universitate din Florida. De acum inainte evaluarea companiilor va fi facuta mult mai atent, mai ales pentru cele de peste 500 milioane de dolari.

Exista, insa, sperante ca situatia s-ar putea remedia. Daca actiunile Facebook incep sa se aprecieze in lunile urmatoare, multi investitori vor castiga milioane de doalri.

#ipo facebook, #evolutie actiuni Facebook, #listari companii Internet Facebook , #Management