Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Eximbank a semnat o conventie de finantare cu Romexterra in valoare de 36 milioane lei

Eximbank a semnat o conventie de finantare cu Romexterra in valoare de 36 milioane lei

Eximbank va acorda o facilitate de finantare bancii Romexterra, in valoare de 36 milioane lei, fondurile urmand sa fie destinate sustinerii si dezvoltarii IMM-urilor, potrivit unui comunicat al Eximbank remis marti Rompres.


'Facilitatea de finantare de 36 milioane lei, cu termen de maturitate de doi ani, este destinata sustinerii si dezvoltarii IMM-urilor, clienti ai bancii Romexterra. Conventia semnata cu banca Romexterra in data de 12 martie se inscrie in strategia Eximbank, demarata in anul 2006, de unire a fortelor cu bancile comerciale in vederea asigurarii dezvoltarii economico-sociale a Romaniei', a declarat presedintele Eximbank, Carmen Radu.
Oficialul a spus ca Eximbank are in vedere, in 2007, largirea paletei de produse specifice Eximbank, prin dezvoltarea de servicii integrate din gama finantarilor, asigurarilor si garantiilor.

'Unul dintre principalele noastre obiective consta in dezvoltarea colaborarii cu IMM-urile, prin largirea gamei de produse oferite acestora. intreprinderile mici si mijlocii au nevoie de fonduri pentru sustinerea si dezvoltarea activitatii, precum si pentru alinierea produselor la cerintele specifice Uniunii Europene', a spus Carmen Radu.

Romexterra Bank isi propune sa devina una dintre bancile partenere ale IMM-urilor si partenerul de creditare a persoanelor din segmentul mediu al societatii romanesti.
'Parteneriatul incheiat cu Eximbank reprezinta o etapa importanta in dezvoltarea ofertei pentru segmentul IMM. Suntem convinsi de faptul ca acest parteneriat deserverste deopotriva interesele celor doua banci, dar in special vine in sprijinul intreprinderilor mici si mijlocii, care au nevoie de produse competitive, in vederea dezvoltarii activitatii in conditiile unui mediu caracterizat de o concurenta in crestere' a declarat presedintele Romexterra Bank, Adrian Radu.

Banca de Export Import a Romaniei Eximbank a fost creata in vederea facilitarii accesului si mentinerii exportatorilor romani pe pietele externe, inclusiv pe cele cu grad de risc crescut, contribuind astfel la dezvoltarea economiei romanesti si a activitatii de comert exterior, generand implicit noi locuri de munca.

Incepand cu anul 2005, obiectul de activitate al Bancii de Export Import a Romaniei Eximbank a fost extins dincolo de sfera pura a exporturilor, permitand bancii sa se implice in sprijinirea financiara a unor domenii nationale prioritare si a intreprinderilor mici si mijlocii.

In prezent, Eximbank pune la dispozitia intreprinderilor mici si mijlocii multiple instrumente financiar-bancare: finantari (Eximbank ofera credite la dobanzi competitive pe piata financiar-bancara romaneasca), garantii pentru export (Eximbank isi asuma riscuri pe care bancile comerciale nu si le asuma) si asigurari de export (Eximbank acopera riscuri comerciale si politice).

Bloombiz
(Sursa: NewsIn)

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 829 ori