Cum explică Nicolae Ciucă legea care dezincriminează evaziunea fiscală sub 1 milion de euro: ”România trece la o nouă etapă”

Vineri, 10 Mai 2024, ora 16:21
333 citiri
Cum explică Nicolae Ciucă legea care dezincriminează evaziunea fiscală sub 1 milion de euro: ”România trece la o nouă etapă”
Liderul PNL, Nicolae Ciucă FOTO Facebook/Nicolae Ciucă

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, unul dintre iniţiatorii legii privind consolidarea combaterii evaziunii fiscale, a afirmat vineri, 10 mai, că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată”.

„Proiectul de lege al combaterii evaziunii fiscale a fost promulgat de preşedintele României. După cum a constatat şi CCR în motivarea avizului de constituţionalitate, România trece la o nouă etapă judiciară în aceste speţe. Au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată. Recuperarea prejudiciului de până la un milion de euro + o majorare de 15% + dobânzi/penalităţi are un potenţial mult mai mare de remediere a situaţiei”, a scris Nicolae Ciucă, vineri pe Facebook.

El a mai spus că prin această lege este întărită „capacitatea statului de a combate evaziunea fiscală”.

„Din alte prevederi, reamintesc doar că nereţinerea impozitelor şi/sau a contribuţiilor se pedepseşte cu până la 5 ani închisoare, iar pentru sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale se primeşte o pedeapsă de până la 10 ani închisoare”, a conchis liderul PNL.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de evaziune fiscală cu un prejudiciu mai mic de un milion de euro, dacă acesta este acoperit integral majorat cu 15%.

...citeste mai departe despre "Cum explică Nicolae Ciucă legea care dezincriminează evaziunea fiscală sub 1 milion de euro: ”România trece la o nouă etapă”" pe Ziare.com

#evaziune fiscala, #dezincriminare, #1 milion euro, #nicolae ciuca pnl , #Stiri Macroeconomie