Bursa se apreciaza dupa listarea Erste Bank si pe fondul avantului luat de SIF-uri

Joi, 14 Februarie 2008, ora 12:52
1257 citiri
Bursa se apreciaza dupa listarea Erste Bank si pe fondul avantului luat de SIF-uri

Bursa s-a apreciat semnificativ in debutul sedintei de joi, prima zi de tranzactionare a titlurilor Erste Bank la Bucuresti, dupa avantul luat de societatile de investitii financiare (SIF-uri), actionare ale bancii austriece, in vreme ce lichiditatea a stagnat la nivelul de 5,26 milioane lei.

Toti indicii Bursei de Valori Bucuresti (BVB) s-au apreciat moderat dupa primele 45 de minute ale sedintei de joi, sub efectul primei zile de tranzactionare a titlurilor Erste Bank, in timp ce lichiditatea a scazut usor (- 4%) la 5,26 milioane lei (1,45 milioane euro).

Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la Bursa de Valori Bucuresti, a castigat 1,86% la 7.289,70 puncte, iar indicele compozit al pietei, BET-C, s-a apreciat cu 1,38% pana la 5.081,99 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societati financiare (SIF), a urcat in debutul sedintei cu 1,45%, pana la 59.013,99 puncte, in timp ce indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, s-a apreciat cel mai putin, cu 0,58%, la 15.763,66 puncte.

Actiunile Erste Bank (EBS), listate la sectiunea de actiuni internationale, au castigat in debutul primei zile de tranzactionare la Bucuresti 2,44% pana la pretul de 142,50 lei, pe o lichiditate de 834.928 lei, a doua din piata.

Titlurile SIF Oltenia (SIF5) au generat prima lichiditate din debutul sedintei, de 1,13 milioane lei, iar cotatia a urcat cu 1,82%, la 3,35 lei, in timp ce actiunile SIF Muntenia (SIF4) au urmat cu schimburi de 715.921 lei, al treilea rulaj din piata, iar cotatia a castigat 1,12%, la 1,80 lei/actiune.

Pretul actiunilor SIF Moldova (SIF2) a crescut cu 1,89% pana la 2,70 lei, pe fondul celei de-a patra lichiditati din piata, de 636.368 lei, iar titlurile SIF Banat-Crisana (SIF1) s-au scumpit cu 1,91%, la 2,67 lei/actiune, pe un rulaj de 568.584 lei.

Schimburile cu actiunile SIF Transilvania (SIF3) au insumat 475.907 lei, a sasea lichiditate din piata si s-au apreciat cu 0,61%, la pretul de 1,65 lei, in timp ce actiunile Impact Developer & Contractor (IMP) s-au scumpit cu 4,91%, la 0,3420 lei, pe o lichiditate de 147.984 lei, dupa ce si-a sporit profitul pe 2007 de peste 14 ori.

Titlurile BRD SocGen (BRD) au castigat 2,82%, pana la cotatia de 18,20 lei, pe fondul unui rulaj de 140.799 lei, in vreme ce actiunile SSIF Broker Cluj (BRK) au urmat cu o lichiditate de 132.695 lei, fiind cotate la 2,07 lei, in crestere cu 0,98%.

Transferurile cu titlurile Banca Transilvania (TLV) au atras schimburi de numai 94.835 lei, iar cotatia a urcat cu 2,13%, la 0,72 lei, iar actiunile Petrom (SNP) au urmat cu un rulaj de 82.312 lei si s-au scumpit cu 1,63%, pana la pretul de 0,3750 lei.

<a href=http://www.newsin.ro/ target=_blank>NewsIn</a>

Aboneaza-te la <a href=http://newsletter.vodanet.ro/gateway/?a=YT1CbG9vbWJpel8xMiZiW109aW5mb2Jsb29tYml6XzE4 target=_blank>newsletter-ul infoBloombiz</a> ca sa primesti in fiecare dimineata, prin e-mail, ultimele informatii legate de companii, afaceri, economie, piata imobiliara, plasamente financiare, cariere si lifestyle.