Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Bancile austriece au creante de 200 miliarde de euro in Europa de Est

Bancile austriece au creante de 200 miliarde de euro in Europa de Est

Bancile austriece detin creante in valoare de aproximativ 200 miliarde de euro in Europa de Est, ceea ce reprezinta aproximativ 70 la suta din Produsul Intern Brut (PIB) al Austriei, a avertizat fostul ministru de Finante, Hannes Androsch, transmite AFP.

Intr-un interviu acordat postului public de radio ORF, Androsch a declarat ca aceasta situatie va afecta viitorul bancilor austriece in conditiile in care tarile din regiune isi revizuiesc in scadere estimarile de crestere iar Ungaria si Ucraina au solicitat si au primit asistenta financiara de la Fondul Monetar International.

'Timpurile in care accesul la creditare era facil s-au terminat', a declarat Hannes Androsch, incurajand bancile austriece sa accepte ajutorul statului pentru a face fata situatiei. Fost ministru de Finante, Hannes Androsch, face parte in prezent din consiliul de supraveghere al structurii publice creata pentru preluarea bancilor in dificultate.

Potrivit estimarilor Camerei de comert din Austria (WKO), in anul 2008 Produsul Intern Brut al Austriei se va ridica la aproximativ 285 miliarde de euro.

Kommunalkredit Austria, a opta institutie de credit din Austria, a devenit luni prima institutie bancara din Austria nationalizata ca urmare a crizei financiare internationale. Pentru un pret simbolic de doar doi euro, statul austriac a preluat 99,78 la suta din actiunile bancii Kommunalkredit Austria.

Parlamentul austriac a adoptat luna trecuta un plan de 100 de miliarde de euro pentru stabilizarea sectorului bancar afectat de criza financiara internationala: 75 de miliarde de euro vor fi consacrate garantiei imprumuturilor interbancare, 15 miliarde recapitalizarii eventuale a institutiilor in dificultate si ultimele 10 miliarde fiind afectate garantarii depozitelor bancare ale persoanelor fizice.

In cadrul acestui plan statul austriac a intrat deja in capitalul Erste Bank printr-o injectie de 2,7 miliarde de euro.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 1156 ori