Seful privatizarilor din Departamentul pentru Energie: Divizarea Electrica SA va fi decisa joi

Miercuri, 19 Martie 2014, ora 14:58
2383 citiri
Seful privatizarilor din Departamentul pentru Energie: Divizarea Electrica SA va fi decisa joi

Gabriel Dumitrascu, directorul Directiei de Privatizari din Departamentul pentru Energie, a declarat ca divizarea companiei de stat Electrica SA va fi decisa joi in Adunarea Generala a Actionarilor (AGA).

"Maine este o AGA care sa aprobe desprinderea unei firme care sa administreze participatiile la filiale. Ne mentinem termenul de listare, adica in primele zile din iunie. Indiciile si partea de premarketing ne arata ca Electrica este vandabila si este interes pentru ea", a afirmat Dumitrascu, citat de Mediafax.

Conform acordului dintre Guvern si Fondul Monetar International, statul trebuie sa vanda 51% din actiunile la Electrica SA in luna iunie.

Guvernul a decis sa divizeze distribuitorul de energie Electrica

Guvernul a decis, anul trecut, sa divizeze distribuitorul de energie Electrica SA inainte de privatizare, prin separarea unei firme care va prelua toate participatiile minoritare detinute la alte companii.

Dumitrascu a mentionat ca intervalul de pret din oferta pentru listarea companiei va fi stabilit intr-o sedinta de Guvern.

Electrica SA a privatizat, in perioada 2004-2008, pachetele majoritare de actiuni de la cinci filiale de distributie si furnizare a energiei.

In prezent, Electrica SA este actionar minoritar la companiile ENEL Energie Muntenia (unde detine 23,57%), ENEL Distributie Muntenia (23,57%), ENEL Distributie Banat (24,86%), ENEL Distributie Dobrogea (24,90%), ENEL Energie (36,99%), E.ON Moldova Distributie (27%), E.ON Energie Romania (3,78%) si Electrica Soluziona (49%).

Electrica SA are 0,5% din actiunile Bursei Romane de Marfuri

Pe de alta parte, Electrica SA a dat in judecata grupurile CEZ (Cehia), E.ON (Germania) si Enel (Italia), care au privatizat cumulat cinci din cele opt filiale de distributie si furnizare a energiei, carora le pretinde plata unor penalitati cuprinse intre 1,5 si 2 miliarde euro pentru neindeplinirea unor clauze din contractele de privatizare, dar cele trei grupuri sustin ca au de platit sume mai mici, de pana la 700 milioane euro.

Dumitrascu spunea la sfarsitul lunii februarie ca statul vrea sa obtina peste 400 milioane euro din vanzarea Electrica.

Compania are activitati de distributie a energiei si este controlata de Departamentul pentru Energie.

#divizare Electrica, #companie divizare, #guvern electrica , #Stiri energie