Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Rusia, gata sa obtina exclusivitatea pentru petrolul din Iran

Rusia, gata sa obtina exclusivitatea pentru petrolul din Iran


Noul memorandum de cooperare economica incheiat intre Moscova si Teheran extinde rolul Rusiei in alimentarea pietei globale cu petrol din Iran.

Cunoscut si sub numele de "petrol pentru cereale", contractul intre cele doua tari ar putea sa faca din Rusia unicul distribuitor al petrolului iranian.

Conform declaratiei ministrului Energiei de la Moscova, Alexander Novak, traderii rusi s-ar putea ocupa exclusiv de plasarea petrolului iranian pe pietele internationale, relateaza agentia Tass.

Intermediari pe piata petrolului

"Memorandumul implica dezvoltarea legaturilor economice si comerciale dintre cele doua state. Aceste fonduri vor curge spre Rusia pentru achizitionarea unor bunuri necesare Iranului.

In acelasi timp, traderii nostri vor vinde petrolul Iranian pe pietele internationale, in masura in care acest lucru este posibil", a explicat Novak.

Ministrul rus al Energiei a precizat ca Moscova nu are de gand sa importe petrol din Iran. Totodata, Novak a precizat si limitele puse in calea distributiei petrolului iranian.

"Nu vom vinde petrol din Iran in China. Avem contractele noastre pe piata chineza si acesta este un subiect separat", a comentat Novak.

Impartirea pietelor

Ministrul Energiei, Alexander Novak, a iesit la rampa pentru a lamuri anumite aspecte legate de declaratia omologului sau de la Teheran, Namdar Zangeneh, care a afirmat ca Rusia va importa primele cantitati de petrol din Iran inca din acesta saptamana.

"Avem proiecte in derulare in sectorul energetic, dar este prea devreme sa vorbim de startul livrarilor de petrol din Iran", a mentionat oficialul rus.

Rusia si Iranul au pus la cale un proiect prin care petrolul livrat de Teheran ar urma sa intre in terminalele de la Marea Caspica, companiile rusesti ocupandu-se in continuare de exportul combustibilului.

Capacitatea terminalelor detinute de Iran la Marea Caspica ar permite livrari de maxim 500.000 de barili/zi.

Novak si Zangeneh au discutat mai multe amanunte in cadrul reuniunii OPEC desfasurate la inceputul acestei luni la Viena.

Cu doar cateva saptamani inainte, ministrul iranian mentiona si o eventuala delimitare a pietelor de gaz natural intre cele doua tari.

"Prioritatea in industria gazului este sa asiguram necesarul pe piata interna si sa reluam exporturile catre vecinii nostri: Irak, Pakistan si India. Asia este mult mai atractiva pentru noi decat Europa", mentiona Zangeneh la mijlocul lunii trecute.

Iranul poate produce 600 de milioane de metri cubi de gaze naturale pe zi. Rezervele sale, estimate la 33.900 de miliarde de metri cubi, sunt considerate ca fiind imediat sub cele detinute de Rusia.

Iranul este tinta unor sanctiuni economice impuse ca urmare a initierii propriului program nuclear fara acordul marilor puteri in domeniu.

In cazul ridicarii embargoului la exportul de petrol, Iranul ar putea alimenta zilnic piata petrolului cu un milion de barili.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 3379 ori