Romanii au stat mai mult in "priza". Vezi cu cat a crescut consumul de curent

Miercuri, 11 Ianuarie 2012, ora 11:24
1309 citiri
Romanii au stat mai mult in "priza". Vezi cu cat a crescut consumul de curent

Resursele de energie primara si cele de energie electrica au crescut cu 3,2% in primele 11 luni ale anului trecut, iar consumul final de electricitate s-a majorat cu 4,2% in aceasta perioada, potrivit datelor Institutului National de Statistica.

Principalele resurse de energie primara in perioada 1 ianuarie - 30 noiembrie au totalizat 32,01 milioane de tone echivalent petrol (tep), in crestere cu 978.100 tep fata de acelasi interval din 2010.

Productia interna a insumat 21,46 milioane tep, in crestere cu 1,7%, iar importul s-a majorat cu 6,2%, la 10,54 milioane tep.

In aceasta perioada, resursele de energie electrica au crescut cu 3,2%, la 56,35 miliarde KWh, pe fondul unui avans de 3,4% al productiei, la 1,81 miliarde KWh.

Productia din termocentrale a fost de 29,89 miliarde KWh (+18,7%), cea din hidrocentrale a totalizat 14,38 miliarde KWh (-20,8%), iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 10,72 miliarde KWh (+1,5%).

Productia din centralele electrice eoliene in perioada de referinta a fost de 710,7 milioane KWh, in crestere cu 708,4 milioane KWh.

Consumul final de energie electrica in aceasta perioada a fost de 47,95 miliarde KWh, in crestere cu 4,2%, iluminatul public a inregistrat o scadere cu 8,7%, iar consumul populatiei a avansat cu 3,1%.

Exportul de energie electrica a fost de 2,37 miliarde KWh, in scadere cu 6,6%, iar consumul propriu tehnologic in retele si statii s-a diminuat cu 0,2%, la 6,02 miliarde KWh.

#consum energie electrica, #resurse energie, #energie preturi, #productie energie , #Stiri energie