Pretul petrolului va incepe sa urce in a doua jumatate a anului -AIE

Luni, 19 Ianuarie 2015, ora 09:31
1860 citiri
Pretul petrolului va incepe sa urce in a doua jumatate a anului -AIE
Foto: avrupagazete.com

Pretul petrolului va incepe sa urce in a doua jumatate a anului, pe fondul incetinirii ritmului de crestere a productiei in statele din afara Organizatiei Tarilor Exportatoare de Petrol (OPEC), a estimat Agentia Internationala pentru Energie (AIE), relateaza Bloomberg.

Agentia a revizuit in scadere avansul productiei de petrol din statele din afara OPEC, cu 350.000 de barili pe zi. Astfel, productia in aceste state va avansa cu 950.000 de barili pe zi in acest an, aceasta fiind prima reducere a prognozei de crestere a productiei din afara OPEC din iulie anul trecut, cand agentia a prezentat primele estimari legate de anul 2015, potrivit Mediafax.

In aceste conditii, piata se va "reechilibra" in a doua jumatate a acestui an, ceea ce va conduce la urcarea preturilor.

AIE, care acorda consultanta pentru 29 de state in domeniul politicilor energetice, a precizat ca efectele cresterii productiei din SUA asupra pietei sunt inca ""marginale".

Cotatiile petrolului au coborat cu aproape 60% fata de varful atins in luna iunie a anului trecut, sub 50 de dolari pe baril, dupa ce OPEC a refuzat sa reduca productia, pentru a-si apara cota de piata in fata Statelor Unite.

#Agentia Internationala pentru Energie, #pret petrol crestere , #Stiri energie