Consumul final de energie a crescut cu 6%

Joi, 05 Iunie 2008, ora 11:32
1152 citiri
Consumul final de energie a crescut cu 6%

Consumul final de energie electrica a inregistrat in primele patru luni ale anului 18.168,6 milioane KWh, cu 6% mai mare fata de perioada corespunzatoare a anului trecut, iluminatul public a marcat o crestere cu 10,1% iar consumul populatiei a crescut cu 8,3%. Datele publicate joi de Institutul National de Statistica (INS) arata, de asemenea, ca productia din termocentrale a scazut cu 900,1 milioane KWh (-6,5%). Productia din hidrocentrale si cea din centralele nuclearo-electrice a crescut cu 1238,6 milioane kWh (+25,1%) respectiv, 1905,7 milioane kWh (+93,0%).


Resursele de energie electrica au fost de 23,2 miliarde kWh, in crestere cu 10,7 la suta fata de perioada corespunzatoare a anului trecut.


Exportul de energie electrica a sporit cu 69,5 procente, cu 871,2 milioane kWh.


In perioada mentionata, resursele de energie primara au crescut cu 2 la suta, fata de perioada similara a anului trecut.


Principalele resurse de energie primara, in perioada ianuarie - aprilie 2008, au totalizat 13,78 milioane tone echivalent petrol (tep). Productia interna a insumat 8,35 milioane tep, in crestere cu 4,1 la suta fata de aceeasi perioada a anului precedent, iar importul a fost de 5,42 milioane tep, in scadere cu 1,2 la suta.


Productia de gaze naturale a fost de 3,27 milioane tep, iar importul s-a cifrat la 1,39 milioane tep. Productia de carbune s-a ridicat la aproape doua milioane tep, iar importul la 794.000 tep, in timp ce productia de titei s-a cifrat la 1,47 milioane tep iar importul la 2,67 milioane tep.