Peste un miliard de euro pentru sectorul energetic. Unde se vor duce finanțările nerambursabile obținute de România

Marti, 29 Octombrie 2024, ora 17:39
272 citiri
Peste un miliard de euro pentru sectorul energetic. Unde se vor duce finanțările nerambursabile obținute de România
Banii vor merge către producere și stocarea energiei verzi, electrificarea unor linii de cale ferată și centrale în cogenerare, printre altele. FOTO Pexels

Ministerul Energiei a anunțat marți, 29 octombrie, că a obținut finanțare nerambursabilă de 1,1 miliarde de euro pentru șase proiecte prioritare. Din această sumă, provenită din Fondul pentru modernizare, primele 860 de milioane de euro vor fi virate României până la finalul acestui an.

Conform unui comunicat al ministerului, cele şase investiţii care vor beneficia de finanţare reprezintă trei scheme de ajutor de stat iniţiate de Ministerul Energiei, două proiecte individuale şi o schemă de ajutor de stat susţinute de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.

"La Ministerul Energiei continuăm sub aceeaşi deviză: investiţii, investiţii, investiţii. Aproape un miliard de euro va intra în conturile României până la sfârşitul anului, din Fondul pentru modernizare, pentru investiţii care vizează producerea şi stocarea energiei verzi, construirea de capacităţi noi de cogenerare de înaltă eficienţă, modernizarea metroului din Bucureşti sau electrificarea unor linii de cale ferată. Toate reprezintă investiţii importante şi necesare, iar România este campioana atragerii de finanţări nerambursabile din Fondul pentru modernizare. Dar potenţialul nostru de dezvoltare este unul imens şi, tocmai de aceea, nu ne oprim aici. Investiţie cu investiţie, proiect cu proiect, punem umărul la energia României de mâine: sigură, accesibilă şi cât mai verde. Cu fiecare MW nou pentru sistemul energetic naţional, românii vor avea şansa reducerii preţului energiei electrice în facturi, iar mediul economic românesc va deveni mai competitiv", a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, citat în comunicat.

Astfel, în aplicarea politicii de dezvoltare a noi surse de producere a energiei din surse regenerabile şi, în acelaşi timp, de gestionare a echilibrului dintre producţia şi consumul de energie, mai ales în contextul creşterii accentuate a cererii şi tranziţiei către surse de energie regenerabilă, Ministerul Energiei va finanţa, în cadrul a două scheme de ajutor de stat, investiţii în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum pentru solicitanţii din sectorul public (RES-UAT) şi, de asemenea, în dezvoltarea capacităţilor de stocare a energiei electrice (baterii).

Cele două măsuri beneficiază de o alocare financiară de 350 milioane euro, dintre care 200 milioane euro sunt destinaţi finanţării producerii de energie electrică pentru autoconsum, pentru solicitanţii din sectorul public.

"Această finanţare are o importanţă deosebită, întrucât vine să completeze apelul iniţial, derulat de Ministerul Energiei, care a avut un buget de 500 milioane euro, fonduri provenite tot din Fondul pentru modernizare. Întrucât acest buget a fost insuficient, ţinând cont de interesul crescut şi de nevoia de a susţine mediul public în procesul către tranziţia verde, Ministerul Energiei a decis suplimentarea fondurilor şi finanţarea tuturor proiectelor eligibile depuse în cadrul apelului iniţial", se menţionează în comunicat.

Complementar cu politica investiţională în producţia de energie electrică din RES, cea de-a doua măsură de investiţii susţinută de Ministerul Energiei o reprezintă sprijinirea investiţiilor în dezvoltarea capacităţilor de stocare a energiei electrice (baterii). Apelul de proiecte va beneficia de un buget de 150 milioane euro, fonduri provenite din Fondul pentru modernizare, urmând a fi lansat în cursul lunii noiembrie.

Nu în ultimul rând, 361,950 milioane euro vor fi destinaţi investiţiilor în dezvoltarea de capacităţi de producţie pe gaz, flexibile, pentru producerea de energie electrică şi termică în cogenerare de înaltă eficienţă (CHP) în sectorul încălzirii centralizate.

"Partenerul nostru instituţional, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii va finanţa, tot prin Fondul pentru modernizare, 3 investiţii în valoare totală de 400.000.000 euro, care vizează achiziţia a 12 trenuri pentru linia de metrou M4, electrificarea a 3 linii de cale ferată şi o schemă de ajutor de stat pentru noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul aerodromurilor, inclusiv sisteme de stocare a energiei", se mai arată în comunicat.

De asemenea, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru investiţia deja aprobată în sumă totală de 500 milioane euro şi după o primă plată de 100 milioane euro, în cadrul sesiunii de toamnă a Comitetului pentru investiţii al FM a primit aprobarea pentru o a doua plată, în cuantum de 50 milioane euro, aferentă Schemei de ajutor de stat privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol şi industriei alimentare.

Conform procedurii, toate investiţiile menţionate au fost anterior evaluate din punct de vedere tehnic şi financiar şi confirmate de Banca Europeană de Investiţii (BEI), pentru a se asigura alinierea cu obiectivele Directivei EU-ETS, cu obiectivele exprimate în Comunicarea Comisiei din 11 decembrie 2019 privind ŤPactul ecologic europeanť, precum şi cu obiectivele pe termen lung exprimate în Acordul de la Paris.

Fondul pentru modernizare este un instrument de finanţare ce contribuie la obiectivele Pactului ecologic european prin sprijinirea unei tranziţii juste din punct de vedere social către o economie verde şi este finanţat din procentele repartizate, provenite din tranzacţionarea certificatelor alocate statelor membre prin schema EU-ETS pentru perioada 2021-2030.

...citeste mai departe despre "Peste un miliard de euro pentru sectorul energetic. Unde se vor duce finanțările nerambursabile obținute de România" pe Ziare.com

Un furnizor de energie intră în „normalitate”. A lansat opțiunea pe care o așteptau toți clienții: „Este un pas esențial”
Producătorul și furnizorul de energie electrică Hidroelectrica SA a anunțat luni, 4 noiembrie, lansarea opțiunii de plată online din aplicația proprie. Astfel, clienții își vor putea...
Un gigant din energie anunță scumpirea gazelor în România la finalul anului. „Prețurile rămân mai mici ca în alte piețe”
Un gigant din energie anunță scumpirea gazelor în România la finalul anului. „Prețurile rămân mai mici ca în alte piețe”
În ultimele trei luni ale anului, prețul gazelor va crește, dar se vor menține sub nivelurile din restul piețelor europene, le transmite investitorilor una dintre cele mai mari companii din...
#energie, #finantare nerambursabila, #electrificare linii ferate, #energie verde Romania, #cogenerare , #Stiri Macroeconomie

Curs valutar

1 EUR = 4.9748 RON

0.0001

1 USD = 4.5640 RON

-0.0174
  1. Japonia se pregătește să facă investiții de trilioane de dolari în România. Intenția va fi anunțată printr-o declarație comună a celor două țări
  2. Județele în care puterea banilor se apropie de Europa. Unde își permit românii cel mai mult în 2024
  3. Începe virarea ajutoarelor de încălzire pentru iarnă. Cine poate beneficia de banii de la stat și ce sume ar intra în conturile românilor
  4. Autostrada peste Carpați, care să lege Ardealul de Moldova, mai aproape de realitate. Licitație deschisă pentru un contract de peste 6 miliarde de lei. Pe unde va trece drumul
  5. Planurile Iranului lovesc în petrol. Informațiile despre un nou atac al Teheranlui au scumpit barilul
  6. O nouă putere europeană este în picaj după Germania. ”Industria prelucrătoare rămâne împotmolită într-o criză profundă”
  7. Vremuri tulburi pentru Putin la Kremlin: Rusia se află pe marginea prăpastiei
  8. Trei oferte pentru una dintre cele mai așteptate autostrăzi. Un constructor imens din România, printre cei care vor contractul de aproape 4 miliarde de lei
  9. Românii cu asigurări de viață vor fi raportați la ANAF. Cum motivează Ministerul Finanțelor decizia, aplicată printr-o nouă ordonanță de urgență
  10. Câți români se mai încumetă la un credit în 2025. Experții, previziuni despre nivelul dobânzilor