Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Resursele de energie primara au scazut cu 3,5% in 2012

Resursele de energie primara au scazut cu 3,5% in 2012


In primele sapte luni ale acestui an, resursele de energie primara au scazut cu 3,5% fata de aceeasi perioada a anului trecut, iar cele de energie electrica au avansat cu 0,2% fata de perioada ianuarie - iulie 2011, potrivit datelor provizorii anuntate de Instititul National de Statistica.

Principalele resurse de energie primara au totalizat 19,845 milioane tone echivalent petrol (tep) in primele sapte luni ale acestui an, in scadete cu 0,723 milioane tep fata de aceeasi perioada din 2011.

Productia interna de energie primara a insumat 13,325 milioane tep, in scadere cu 2% fata de aceeasi perioada a anului 2011, iar importul a fost de 6,52 milioane tep, in scadere cu 6,4%.

In aceast perioada, resursele de energie electrica au fost de 36739,7 milioane KWh, in crestere cu 78 milioane KWh (0,2%) fata de perioada corespunzatoare a anului 2011. Resursele de energie electrica au crescut pe fondul avansului inregistrat de importuri, de 71,8%, pana 226,5 milioane KWh.

Productia din termocentrale a fost de 19881,5 milioane KWh in primele sapte luni ale acestui an, in crestere cu 1482,4 milioane KWh (8,1%) fata de perioada ianuarie - iulie 2011.

In perioada ianuarie - iulie 2012, productia din hidrocentrale a fost de 8534 milioane KWh, in scadere cu 2107,3 milioane kWh (19,8%) fata de aceeasi perioada din 2011, iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 6406,1 milioane KWh in scadere cu 266,6 milioane kWh (4%).

Productia din centralele electrice eoliene in perioada ianuarie - iulie 2012 a fost de 1376,3 milioane KWh, in crestere cu 743,0 milioane KWh fata de aceeasi perioada a anului precedent.

Consumul final de energie electrica in aceasta perioada a fost de 32044,7 milioane KWh, cu 4,5% mai mare fata de perioada corespunzatoare a anului 2011. Iluminatul public a inregistrat o crestere cu 8,3% in primele sapte luni din 2011, iar consumul populatiei a crescut cu 1,1% in aceeasi perioada comparativ cu primele sapte luni din 2011.

Exportul de energie electrica a fost de 573,2 milioane KWh in perioada ianuarie - iulie 2012, in scadere cu 1426,3 milioane KWh, respectiv cu 71,3% fata de perioada ianuarie - iulie 2011.

Consumul propriu tehnologic in retele si statii a fost de 4121,8 milioane KWh in primele sapte luni ale acestui an, in crestere cu 112,9 milioane KWh, respectiv cu 2,8%, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut.

In perioada ianuarie - iulie 2012, un procent de 67,4% din energia electrica a reprezentat consumul in economie, in crestere fata de aceeasi perioada a anului trecut, cand acest indicator s-a cifrat la 64,1%, potrivit INS.

In primele sapte luni ale acestui an, un procent de 1,6% din energia electrica a fost exportat, in scadere fata de perioada similara din 2011, cand exporturile de energie electrica au atins 5,5% din total.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1305 ori