Electrica Furnizare: Afaceri de 3,2 mld. de lei in primele 9 luni

Joi, 29 Noiembrie 2012, ora 14:58
2360 citiri
Electrica Furnizare: Afaceri de 3,2 mld. de lei in primele 9 luni

Electrica Furnizare a avut afaceri de 3,254 mld. lei in primele 9 luni si un rezultat brut de 133 mil. lei. Compania este rezultatul fuziunii din 2011, dintre Electrica Furnizare Muntenia Nord, Transilvania Nord si Transilvania Sud.

In perioada 22 iulie - 31 decembrie 2011, compania a inregistrat o cifra de afaceri de 1,750 miliarde lei. De asemenea, rezultatul brut a fost de 85 milioane lei pentru ultimele cinci luni de activitate din 2011.

In ceea ce priveste cantitatea de energie furnizata in intervalul ianuarie-septembrie 2012, aceasta a fost de 7.825.785 MWh, cu o medie lunara de 869.531 MWh. De asemenea, cantitatea de energie furnizata in ultimele cinci luni din 2011 a fost de 7.171.452 MWh, cu o medie lunara de 834.290 MWh.

Potrivit informatiilor transmise Agentiei NewsIn, la sfarsitul lunii septembrie, investitiile erau in valoare de 566.000 lei, printre cele realizate numarandu-se dezvoltarea programelor IT si modernizarea sediilor de relatii cu publicul.

Totodata, cheltuielile totale la 30 septembrie 2012 erau in valoare de 3,2 miliarde lei, din care cheltuielile cu energia - 62%, iar 32% reprezentau cheltuielile cu tariful de distributie.

Daca ne referim la perioada august-decembrie 2011, totalul cheltuielilor a fost de 1,6 miliarde lei.

SC Electrica Furnizare SA s-a infiintat in data de 22 iulie 2011, cf. HG 930/01.09.2010, prin fuziunea fostelor filiale Electrica Furnizare Muntenia Nord, Electrica Furnizare Transilvania Nord si Electrica Furnizare Transilvania Sud. Compania are ca obiect principal de activitate comercializarea energiei electrice, iar ca obiecte secundare alte prestari de servicii.

Societatea functioneaza in 18 judete, prin Licenta de Furnizare nr. 1028/18.08.2011 cu drept de furnizare in toata tara, prin trei sucursale de furnizare a energiei electrice (SFEE Muntenia Nord - Ploiesti, SFEE Transilvania Sud - Brasov si SFEE Transilvania Nord - Cluj), cu cate sase agentii fiecare.

SC Electrica Furnizare SA furnizeaza energie electrica pentru aproximativ 3,5 milioane de clienti, fiind cel mai mare operator de furnizare a energiei electrice din Romania, dupa numarul de clienti. Ponderile energiei furnizate sunt: 44% clienti casnici, 29% clienti noncasnici in regim reglementat si 27% clienti eligibili (potrivit datelor ianuarie 2012).

Capitalul social al filialei este de 62.109.560 lei, detinut de SC Electrica SA in procent de 78% si in procent de 22% de SC Fondul Proprietatea SA.

Numarul efectiv de salariati ai Electrica Furnizare era de 1.225 la sfarsitul lunii octombrie. Reprezentantii companiei au precizat ca nu sunt prevazute modificari ale

structurii organizatorice pentru urmatoarea perioada.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#rezultate financiare Electrica Furnizare, #afaceri Electrica Furnizare , #Energie electrica