Miliardarul Branson, despre arta asumarii riscurilor

Marti, 02 Noiembrie 2010, ora 17:41
1707 citiri
Miliardarul Branson, despre arta asumarii riscurilor

Richard Branson, celebrul antreprenor bitanic, a dezvaluit intr-un interviu pentru Entrepreneur.com secretul lui in ceea ce priveste evaluarea de noi oportunitati.

Pentru multi oameni, numarul de afaceri cu care opereaza Grupul Virgin este neobisnuit: "Suntem implicati in totul, de la muzica la cai ferate la dezvoltarea de energie alternativa".

Miliardarul povesteste ca oamenii il intreaba adesea de ce anume tine cont cand alege o afacere, si mai ales cum decide in care sectoare si tari sa investeasca.

"Unul dintre argumentele pe care ne bazam este faptul ca, daca este o afacere noua poate contribui intr-un fel sau altul la deteriorarea brand-ului, nu investim in ea".

Magnatul povesteste ca la Virgin, atunci cand se evalueaza potentialul unor noi afaceri, primul pas este ca fiecare idee de afacere sa treaca "testul de brand".

"Suntem in mod constant bombardati cu oportunitati noi si interesante, care ar putea face o groaza de bani, insa daca acestea nu trec testul de brand, refuzam politicos si cautam altceva".

Miliardarul britanic spune ca n-ar investi niciodata intr-o companie de tutun sau intr-una de paza si protectie.

Branson este de parere ca nu are rost sa patrunzi pe o piata noua, decat daca afacerea pe care o lansezi face valva in industrie.

"Aproape toate afacerile noastre provin din modul nostru de gandire despre un produs sau serviciu de care oamenii intr-adevar au nevoie. Apoi, in cazul in care ideea de afaceri are potential, cu siguranta o vom lua in considerare".

Magnatul crede ca doar profitul nu este suficient pentru o imagine de succes.

Potrivit acestuia, atunci cand vine momentul sa decizi daca sau nu sa mergi inainte, decizia trebuie sa vina din inima.

"Daca iti vei urma pasiunile, ideile tale vor avea sanse mai mari de reusita".

Branson povesteste ca si-a urmat pasiunile inca de la inceputul carierei, de pe vremea cand el si niste prieteni au creat Student, o revista ce milita impotriva razboiului din Vietnam.

"Am sperat ca vom vinde suficiente exemplare astfel incat sa ramanem pe linia de plutire si sa invatam de-a lungul timpului toate aspectele unei afaceri".

Potrivit antreprenorului britanic, fiecare afacere lansata a umplut un gol existent pe piata.

"Afacerea noastra din domeniul transportului aerian este un caz clasic: inainte sa intru in aceasta industrie, am calatorit foarte mult din cauza departamentului de muzica a grupului Virgin, si de multe ori am considerat aceasta experienta enervanta, daca nu epuizanta. Am simtit ca as putea contribui la imbunatatirea zborurilor concentrandu-ma pe servicii, pe calitatea zborului, si prin adaugarea unor note distractive. A functionat".

Branson isi aminteste ca de-a lungul anilor, datorita felului in care isi asumau riscurile, el si colegii lui si-au construit un renume in afaceri.

"Vorbeam fara niciun fel de teama despre afaceri noi, nise sau oportunitati, chiar si atunci cand asa-zisii expertii ne-au spus ca nu stim ce facem".

Magnatul povesteste ca aveau un apetit neobisnuit de mare pentru risc.

Antreprenorul britanic a investit in telecomunicatii mobile, servicii financiare si cluburi de sanatate, in tari din intreaga lume.

Branson spune ca vrea sa se asigure ca va avea intotdeauna o cale de iesire in cazul in care lucrurile nu merg bine. Si asta pentru ca vrea sa-si protejeze oamenii, acei oamei care fac o companie exceptionala.

In final, Branson ne sfatuieste sa nu ezitam daca lucrurile merg prost - intotdeauna exista o cale de iesire.

Miliardarul britanic spune ca trebuie sa-ti aduni echipa, sa discutati ce s-a intamplat si sa cautati noi oportunitati impreuna.

#afaceri, #branson, #oportunitati, #riscuri, #teste , #Energie alternativa