Centrala Nucleara Cernavoda are nevoie de schimbari. Ce propune Comisia Europeana

Luni, 08 Octombrie 2012, ora 12:39
2512 citiri
Centrala Nucleara Cernavoda are nevoie de schimbari. Ce propune Comisia Europeana

Comisia Europeana a facut publice rezultatele testelor de stres facute la centralele nucleara din Europa. Vezi care sunt recomandarile pe care le-a facut Romaniei si ce imbunatatiri are nevoie Centrala Nucleara Cernavoda, pentru a fi evitata o tragedie.

Dupa accidentul nuclear de la Fukushima, Comisia Europeana impreuna cu Grupul European pentru Siguranta Nucleara (ENSREG) au initiat o actiune voluntara de testare a 143 de centrale nucleare din Uniunea Europeana.

Aceste teste au avut la baza o metodologie comuna si au luat in considerare atat dezastrele naturale, cat si cele provocate de om (spre exemplu, efectele dupa prabusirea unui avion peste centrala sau ale unui atac terorist).

Testele au inceput in data de 1 iunie 2011.

Recomandarile pentru Romania

- Potrivit raportului, Romania ar trebui sa implementeze rapid niste standarde de protectie in caz de cutremur, mai ales in conditiile in care zona Vrancei este una foarte activa in acest sens.

- Exista putine informatii asupra punctelor slabe ale centralei si nu exista informatii potrivit carora autoritatile romane sa fi luat in considerare imbunatatirea standardelor de protectie.

- Reprezentantii Comisiei Europene au sugerat imbunatatirea protectiei volumetrice a cladirilor care contin echipamente pentru siguranta, aflate in incaperile de la subnivelul platformei. Inspectiile de rutine in ceea ce priveste pericolul inundatiilor sunt recomandate a fi facute cu o frecventa ridicata.

- Centrala are un nivel ridicat de aparare impotriva pierderilor de energie. Robustetea sistemului electric este data de catre cele patru nivele de aparare.

- Tot la categoria recomandari, Comisia a scris in raport despre nevoia de doua generatoare mobile diesel pentru furnizarea de curent electric. Tot la capitolul necesitati se incadreaza si doua pompe, care sa poata furniza apa pentru sistemul domestic de apa al centralei.

- Centrala Nucleara Cernavoda are nevoie si de implementarea unui sistem de monitorizare a hidrogenului.

- Centrala are nevoie de instalarea unui sistem de urgenta de evacuare, pentru fiecare unitate.

- Centrala Nucleara Cernavoda trebuie sa-si imbunatateasca sistemele de comunicare si sa-si intareasca centrul de urgenta.

Constatarile testelor la centralele nucleare din Europa

Standardele de securitate ale centralelor nucleare din Europa sunt in general ridicate, insa se recomanda imbunatatirea elementelor de securitate la marea majoritate a centralelor nucleare europene. Cu toate acestea, autoritatile nationale in domeniul securitatii nucleare au concluzionat ca nu se justifica nicio inchidere a vreunei centrale nuclearoelectrice.

Potrivit raportului, s-au constatat urmatoarele:

- Riscul seismic si de inundatii. Standardele actuale pentru calculul riscurilor nu se aplica la 54 de reactori (pentru riscul seismic) si respectiv 62 de reactori (pentru riscul la inundatii) dintre cei 145 verificati. Calculul riscului trebuie sa se bazeze pe un interval de 10 000 de ani si nu pe intervalele mai scurte utilizate in unele cazuri.

- La fiecare centrala nucleara ar trebui sa fie disponibile seismografe si instrumente de avertizare a producerii eventualelor cutremure. Aceste instrumente trebuie instalate sau imbunatatite in cazul a 121 de reactori.

- Trebuie prevazute sisteme de depresurizare filtrata a anvelopei in caz de accident. 32 de reactori nu sunt inca echipati cu aceste sisteme.

- Echipamente pentru combaterea efectelor accidentelor grave trebuie depozitate in locuri care sa ramana protejate chiar in cazul unei situatii de devastare generala si din care sa poata fi luate cu usurinta. Acest lucru nu este valabil in cazul a 81 de reactori din UE.

- Ar trebui sa fie disponibila o camera de comanda de rezerva pentru situatii de urgenta in cazul in care camera de comanda principala devine zona periculoasa in urma unui accident. Astfel de camere de comanda nu sunt inca disponibile la 24 de reactori.

Testele de stres au constat in trei etape. In prima etapa, operatorii centralelor nucleare au realizat o autoevaluare, iar in etapa a doua autoritatile nationale de reglementare au analizat aceste autoevaluari si au intocmit rapoartele nationale. In etapa a treia, rapoartele au fost analizate de echipe multinationale intr-un proces de evaluare inter pares, organizat de ENSREG. In plus, echipele de evaluare au vizitat aceste instalatii nuclearoelectrice. La testele de stres au participat integral 17 tari (toate cele 14 tari UE care detin centrale nuclearoelectrice functionale, Lituania cu o instalatie in curs de dezafectare, Ucraina si Elvetia).

#Centrala Nucleara Cernavoda securitate, #teste Centrala Nucleara Cernavoda, #recomandari UE Centrala Nucleara Cernavoda , #Companii energetice