Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Secretul ANRM: Sterling are acces exclusiv la petrolul din cele doua zone

Secretul ANRM: Sterling are acces exclusiv la petrolul din cele doua zone

Actul aditional la contractul de explorare petroliera incheiat intre Agentia Nationala de Resurse Minerale (ANRM) si Sterling Resources prevede, textual, concesionarea catre compania canadiana a dreptului exclusiv de a executa operatiuni petroliere in doua perimetre din Marea Neagra.

 

Agentia Nationala pentru Resurse Minerale (ANRM) a publicat astazi, pe site-ul propriu, textul actului aditional al contractului semnat in 1992 cu compania canadiana Sterling, document desecretizat ieri in urma deciziei premierului Emil Boc.


Documentul acorda Sterling dreptul de a derula operatiunile pe toata durata acordului pentru perimetrele XIII Pelican si XV Midia, se arata in actul aditional publicat astazi pe pagina de Internet a ANRM.

Totodata, actul mentionat permite unei terte parti sa deruleze operatiuni miniere in aceste perimetre atata timp cat acestea nu intra in conflict cu operatiunile petroliere acordate Sterling. De asemenea, efectuarea de activitati miniere in perimetrele concesionate catre Sterling vor putea fi efectuate doar cu acordul scris si prealabil al companiei canadiene.

Actul mentionat precizeaza ca Sterling va derula aceste operatiuni pe riscul si cheltuiala proprie.

Documentul da dreptul Sterling de a renunta la portiuni din suprafata contractuala, cu notificarea catre ANRM a acestei intentii, dar, in cazul in care compania a facut o descoperire sau daca are in derularea forarea unei sonde inainte de sfarsitul perioadei de explorare iar timpul nu ii permite sa faca o evaluare corespunzatoare, va pastra portiunea respectiva pentru o perioada suplimentara, in vederea evaluarii.

Totodata, daca Sterling intentioneaza sa renunte la toata suprarata sau la portiuni din aceasta, este obligata sa efectueze lucrarile de refacere a mediului si de redare a terenului destinatiei initiale, luand masurile de protectie a vietii oamenilor si a propritatilor tertilor.

ANRM nu va acorda Sterling nicio compensatie pentru serviciile sale si nicio rambursare a cheltuielilor efectuate in baza acestui acord, cu exceptia cantitatilor de petrol din suprafata mentionata in contract.

Acordul are o valabilitate de 30 de ani si poate fi prelungit cu pana la 15 ani.

In cazul in care Sterling nu va descoperi resurse energetice in aceste perimetre pana la sfarsitul perioadei de exploare, termen care include si posibililele prelungiri prevazute in contract, compania va renunta in favoarea ANRM la drepturile sale de a executa operatiuni petroliere in toate zonele din suprafata contractuala.

Acordul poate inceta oricand, pe perioada derularii sale, prin renuntarea voluntara a Sterling cu privire la drepturile si obligatiile contractuale. In aceasta situatie, sumele investite de Sterling vor reveni bugetului de stat.

Totodata, ANRM poate suspenda concesiunea cand Sterling nu respecta hotararile unei instante judecatoresti privitoare la litigii aparute in perioada executarii operatiunilor petroliere, in situatia in care compania intra in procedura de reorganizarii judiciare si/sau faliment. Alte situatii in care ANRM poate suspenda acordul este cea in care Sterling pericliteaza posibilitatea exploatarii viitoare a zacamantului, incalca normele privind protectia si exploatarea in siguranta a zacamintelor si in situatia in care compania aduce grave incalcari privind sanatatea, siguranta si securitatea muncii sau provoaca daune de mediu cu risc major asupra sanatatii populatiei si mediului.

Pe de alta parte, ANRM poate rezilia concesiunea daca Sterling nu isi indeplineste, din vina proprie, obligatiile asumate cu privire la termenul de incepere a operatiunilor petroliere, sisteaza operatiunile pentru mai mult de 60 de zile, fara acordul agentiei, daca nu realizeaza volumul minim de lucrari prevazut in acord, nu respecta o clauza a acordului sau cand compania incalca prevederile studiilor tehnico-economice de exploatare.

Acordul mai poate fi reziliat de catre ANRM daca Sterling executa operatiuni petroliere fara autorizatiile sau daca i s-a retras acordul si/sau autorizatia privind protectia mediuiui si/sau cea de protectie a muncii, daca nu achita in termen de sase luni de la data scadenta redeventa petroliera datorata statului si daca furnizeaza catre ANRM, cu buna stiinta, date si informatii false cu privire la operatiunile petroliere sau incalca clauzele de confidentialitate prevazute in acord.

Premierul Emil Boc a anuntat ieri desecretizarea actului aditional la contractul dintre ANRM si Sterling, precizand ca a fost obtinut acordul companiei canadiene pentru prezentarea datelor din document, contractul, care acorda Sterling drept de exploatare petroliera, nu doar de explorare, dupa decizia CIJ.



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1885 ori