Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Sebastian Lazaroiu, noul Ministru al Muncii

Sebastian Lazaroiu, noul Ministru al Muncii

Sebastian Lazaroiu a fost numit de presedintele Traian Basescu in functia de Ministru al Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, informeaza un comunicat trnasmis de Presedintie.

Ceremonia de depunere a juramantului noului Ministru al Muncii va avea loc la ora 18.00, se mai precizeaza in comunicatul transmis de Presedintie.

Premierul Boc l-a nominalizat vineri pentru ministerul Muncii pe fostul consilier prezidential Sebastian Lazaroiu, informeaza Guvernul. 

Propunerea fiind trimisa catre presedintele Basescu, cel care va semna decretul de investire.


Surse politice sustin ca Lazaroiu a fost sustinut intens pentru acest post in detrimentul altor candidati de catre Elena Udrea.


Presedintele UNPR Marian Sarbu s-a declarat, vineri, surprins de nominalizarea lui Sebastian Lazaroiu pentru Ministerul Muncii, apreciind el nu s-ar fi gandit la o asemenea solutie.


Sebastian Lazaroiu a ocupat, din martie 2007 pana la 1 mai 2011, pozitia de consilier prezidential, la Departamentul de Planificare si Analiza Politica al Administratiei Prezidentiale.

La momentul anuntului privind eliberarea sa din functie, Sebastian Lazaroiu preciza, intr-o declaratie remisa MEDIAFAX, ca doreste sa se dedice analizei politice si ca nu vrea ca analizele sale politice sa fie asociate institutiei prezidentiale.


"Sunt constient ca exista anumite constrangeri institutionale firesti in formularea publica a unor analize politice din pozitia de consilier prezidential. Nu vreau ca analizele politice pe care le fac sa fie asociate institutiei prezidentiale", spunea Lazaroiu, precizand ca a fost o onoare sa lucreze cu presedintele.

Odata cu numirea sa la Munca, Lazaroiu va face parte din Guvernul lui Emil Boc, desi a fost de-a lungul timpului un critic al acestuia si s-a pronuntat de mai multe ori in favoarea unui premier tehnocrat. Cel mai recent, la 16 mai, Sebastian Lazaroiu declara ca ratiunea ar trebui sa il indemne pe Emil Boc sa lase locul unui tehnocrat la Guvern, el apreciind ca pentru restructurarea regiilor este nevoie de "un technocrat, fara mama, fara tata".

Au fost insa si momente in care fostul consilier prezidential l-a laudat pe prim-ministru. Astfel, el aprecia la 10 martie ca premierul Emil Boc ar trebui declarat erou pentru ca, impreuna cu presedintele Traian Basescu, a echilibrat bugetul intr-o perioada atat de scurta.



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 989 ori