Salariu minim de 595 euro, pentru "prima casa" de 50.000 euro

Luni, 15 Iunie 2009, ora 12:15
8378 citiri
Salariu minim de 595 euro, pentru "prima casa" de 50.000 euro

Persoanele care vor lua imprumuturi prin programul Prima Casa vor plati, in medie, cu 42-49% mai putin pe dobanzi decat platesc in conditiile actuale de creditare, a declarat, duminica, ministrul Finantelor Publice, Gheorghe Pogea, la finalul sedintei de guvern, precizeaza NewsIn.

Premierul Emil Boc a explicat ca guvernul impune bancilor conditii maximale legate de marjele acestora, asa ca bancile care dau credite ipotecare prin programul "Prima Casa" pot aplica o marja de maximum 4% pe an peste rata EURIBOR la 3 luni in cazul imprumuturilor in euro, respectiv o marja de cel mult 2,5% pe an peste rata ROBOR la 3 luni la creditele in lei.

Astfel, pentru nivelul EURIBOR de vineri, de 1,28% pe an, dobanda anuala la creditele in euro ar fi de maximum 5,28%, fata de 11-11-12% pe an, cat in prezent pe piata, a explicat Boc.

Mnisterul Finantelor Publice, Gheorghe Pogea, a adaugat ca "pentru creditele in euro discutam de EURIBOR la 3 luni plus o marja de maxim 4% care cuprinde inclusiv nivelul total al comisioanelor percepute de banca". "Comisionul de gestiune care este datorat de Fondul National de Garantare este de 0,37% pe an, astfel incat, daca avem in vedere EURIBOR-ul de vineri, 1,28%, costul maxim ar fi de 5,28% pentru banci", a completat Pogea.

Astfel, media de reducere a costurilor prin programul Prima Casa pentru o persoana se reduce cu valori cuprinse intre 42 si 49% la creditele in euro.

Emil Boc a explicat ca, o persoana care doreste sa ia un credit de 50.000 euro pe 25 de ani prin programul Prima Casa, va trebui sa plateasca un avans de 5% si o dobanda totala de maximum 41.000 euro pe aceasta perioada, fata de 81.000 euro cat ar trebui sa plateasca in conditiile actuale de creditare.

Pentru un credit 55.000 euro, dobanda prin programul guvernului ar fi de cel mult 45.000 euro, fata de 90.000 euro, in prezent, iar pentru un imprumut de 60.000 euro, dobanda platita pe cei 25 de ani de creditare ar fi de maximum 50.000 euro, fata de 98.000 euro cat ar ajunge in conditiile de fata.

"Al doilea avantaj este ca mai multe persoane pot sa devina eligibile in conditiile reducerii costurilor cu dobanzile si comisioanele. De exemplu, pentru o locuinta de 50.000 euro, venitul minim necesar in situatia actuala, la un credit pe 25 de ani, platesti sa spunem 5% avans, iar banca spune ca nu ai voie mai mult de 50% sa fie valoarea ratelor si a dobanzilor, azi ar fi trebuit sa ai cam 863 euro venitul lunar pe familie. In situtia noastra, la venitul minim pentru Prima Casa, el ajunge la 595 euro. Mai multe persoane pot deveni astfel eligibile", a explicat Pogea.

O alta conditie pe care trebui sa o indeplineasca bancile care vor sa participe la programul Prima Casa este sa aiba "acoperire teritoriala la nivel national si judetean", a mai spus Boc.

De asemenea, bancile nu vor avea voie sa perceapa comision pentru rambursare anticipata si nici sa modifice unilateral contractul de creditare.

Acestea vor trebui sa constituie in favoare statului roman o ipoteca de rangul 1 a locuintei achizitionate, toate aceste drepturi urmand a fi cesionate din despagubiri, in favoarea statului roman.

Bancile mai trebui sa indeplineasca conditiile de prudentialitatea bancara stabilita de Banca Nationala a Romaniei (BNR) si sa verifice indeplinirea obligatiei de asigurare a locuintei de catre beneficiar pe toata durata creditului, precum si sa accepte sa instituie si sa reinoiasca ipoteca de rangul I in favoarea statului roman.

"Cat priveste garantia, aceasta este platibila la prima cerere scrisa a finantatorului, daca in contractul incheiat intre finantator, fond si banca sunt indeplinite conditiile. Garantia are o valoare nedeterminata, dar fara a depasi 60.000 euro.

Valoarea garantiei se reduce cu ratele de capital. Aceasta garantie acopera numai principalul, exclusiv dobanzile si comisioanele bancare. Garantia se acorda in euro sau moneda nationala si se plateste in moneda nationala la cursul de schimb care este comunicat de BNR si valabil la data platii, iar garantia este valabila pe toata durata finantarii", a precizat Pogea.

Plata garantiei se va da in termen de 15 zile calendaristice de la data primirii cererii de plata de catre Fondul National de Garantare de la banca, iar sumele garantate vor fi platite de catre Ministerul Finantelor Publice din bugetul de stat. "Executarea se face de catre Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) in caz ca timp de 90 de zile nu poate plati", a mai spus Pogea.

Bancile au la dispozitie sapte zile de la data publicarii programului in Monitorul Oficial, in care sa anunte daca sunt interesate sa participe la acest program si in care sa vina si cu ofertele de dobanzi si sume disponibile.

"Noi avem 1 miliard euro cu care putem garanta creditele din programul Prima Casa, iar bancile care vor veni cu cele mai bune solutii vor incheia contracte de garantare si contragarantare cu statul. Data fiind competitia dintre banci, e posibil ca sumele anuntate de noi sa fie mai mici", a mai spus Boc.

Persoanele care vor sa ia un astfel de credit trebuie sa nu detina si sa nu fi detinut in proprietate o locuinta, individual sau la comun si sa nu fi derulat vreun credit ipotecar, declaratiile in acest sens urmand sa fie facute la notariat, pe propria raspundere.

De asemenea, persoanele vor trebui sa achite un avans de 5% din pretul de achizitie, daca acesta este de cel mult 60.000 euro. Persoanele care doresc sa ia un credit de peste 60.000 euro, vor trebui sa plateasca un avans de 3.000 euro plus diferenta dintre valoarea de achizitie a locuintei si 60.000 euro.

Astfel, pentru o locuinta de 100.000 euro, avansul va fi de 3.000 euro plus 40.000 euro, pentru ca acest program are si o componenta sociala, a precizat Boc.

Cei care vor cumpara o locuinta prin programul Prima Casa nu vor avea voie sa o instraineze mai devreme de cinci ani, iar ipoteca ce se va constitui pe imobil va fi de rangul I, in favoarea statului roman, care garanteaza 80% din valoarea creditului.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#bani, #boc, #casa, #pogea, #prima, #program, #venit , #stiri Emil Boc