Romania va prezenta Comisiei Europene pana in luna martie a anului viitor un program privind liberalizarea pretului la gazele din productia interna, in urma solicitarilor repetate primite de la executivul Uniunii Europene, a declarat, marti, ministrul interimar al Economiei, Adriean Videanu.
"Inregistram saptamanal comunicari de la Comisia Europeana pentru liberalizarea pretului la gaze. Vrea (Comisia Europeana - n.r.) un program pana in martie 2010. Il vom prezenta pana la acest termen", a spus Videanu, citat de Mediafax.
Ministerul Economiei afirma la finele lunii octombrie ca este necesar unui program national de liberalizare a pretului la gaze, mentionand ca Ministerul Economiei a initiat discutii cu Romgaz Medias si Petrom, principalii producatori de gaze din Romania.
In ultimii ani, unii politicieni au afirmat ca a fost stabilit cu UE un calendar pentru cresterea treptata a pretului pana la nivelul gazelor din import, in timp ce altii au negat existenta unei astfel de intelegeri.
Un calendar al alinierii pretului gazelor a fost inclus in varianta initiala a unei strategii pentru sectorul energetic elaborata in 2007 de Ministerul Economiei. Ulterior, ministerul a retras aceasta prevedere, care nu s-a mai regasit in niciuna din formele strategiei energetice elaborate de Guvern in ultimii ani.
Premierul Emil Boc declara la sfarsitul lunii octombrie ca preturile platite de populatie pentru gaze si energie ar putea ramane nemodificate pe tot parcursul anului viitor.