Pogea: Masurile anti-criza nu sunt "batute in cuie"

Marti, 31 Martie 2009, ora 11:22
1794 citiri
Pogea: Masurile anti-criza nu sunt "batute in cuie"

Ministrul finantelor, Gheorghe Pogea, a declarat marti ca masurile anti-criza, realizate in urma consultarii mediului de afaceri, nu sunt "batute in cuie", iar guvernul isi propune sa isi coordoneze masurile de relansare a economiei cu cele luate la nivel european.

"Vrem sa ne coordonam masurile cu cele luate la nivel european prin planul de redresare economica. Am reusit sa realizam programul anti-criza in urma consultarii cu mediul de afaceri, fara sa consideram aceste masuri batute in cuie", a spus Pogea, la un seminar despre asteptarile companiilor in moment de criza.

Guvernul a luat mai multe masuri anti-criza, cea mai importanta constand intr-un pachet de fonduri pentru investitii in valoare de 10 miliarde euro. In 20 martie, primul ministru Emil Boc a declarat ca guvernul isi propune sa faca o prima evaluare a efectelor planului anti-criza.

Ministrul finantelor a mai spus marti ca masurile luate de guvern pe termen scurt nu trebuie sa produca derapaje sau sa afecteze calendarul de aderare la zona euro, iar tinta de adoptare a euro in 2014 se mentine, ceea ce presupune intrarea in Mecanismul Ratelor de Schimb (ERM 2), anticamera zonei euro, in 2012.

Guvernul si-a propus, prin programul de convergenta, adoptare euro in 2014, insa Romania trebuie sa indeplineasca pana in 2012 o serie de conditii legate de inflatie, dobanzi, deficit bugetar, datorie publica si curs de schimb.

Pogea a mentionat ca guvernul va crea in timp mai multe facilitati pentru mediul privat, dand ca exemplu intentia de a reduce parafiscalitatea intr-un timp foarte scurt.

Ministrul finantelor a mai spus ca sunt multe intreprinderi mici si mijlocii care nu au capacitatea de a plati imprumuturile ca marile companii si ca este normal sa existe fondul de garantare si contragarantare pentru cei care doresc sa-si continue proiectele.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Cum a anunțat scumpirea dulciurilor sfârșitul unei epoci într-una dintre marile economii globale
Cum a anunțat scumpirea dulciurilor sfârșitul unei epoci într-una dintre marile economii globale
După criza cauzată de pandemia de coronavirus, inflația galopantă a afectat chiar și una dintre cele mai rezistente economii ale lumii. Pentru Japonia, șocul a început în 2022, când o...
#aderare, #conditii, #datorie, #deficit, #dobanzi, #euro, #inflatie, #masuri, #pogea, #publica , #stiri Emil Boc