Mamele pot opta pentru concediu maternal de 2 ani, dar cu indemnizatie de maxim 1.200 lei

Miercuri, 08 Decembrie 2010, ora 18:32
2295 citiri
Mamele pot opta pentru concediu maternal de 2 ani, dar cu indemnizatie de maxim 1.200 lei

Mamele vor avea posibilitatea sa opteze si pentru un concediu de doi ani pentru ingrijirea copilului, dar cu o indemnizatie maxima plafonata la 1.200 lei, a decis Guvernul.

Premierul Emil Boc a anuntat, la finalul sedintei de miercuri a Guvernului, ca mamele vor putea opta pentru un concediu de ingrijire a copilului pentru o perioada de doi ani, dar cu o indemnizatie cuprinsa intre minimum 600 lei si maximum 1.200 lei.

Pentru un concediu de un an, indemnizatia maxima va fi de 3.400 lei.

Daca se intorc la munca inainte de sfarsitul perioadei de un an de concediu, vor beneficia de o prima lunara de 500 lei pentru intregul interval de pana la 24 luni.

Daca se intorc insa la munca dupa primul an de concediu pentru ingrijirea copilului nu vor mai beneficia de acest stimulent.

"Subliniez faptul ca s-a avut in vedere 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele sase luni, in oricare dintre variante, inclusiv la cei care se afla in momentul de fata in plata, iar de la 1 ianuarie, vor avea 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni", a spus Boc.

Mamele aflate deja in concediu de crestere a copilului nu vor fi afectate de aceste modificari.

"In raport cu decizia de luni a Guvernului cu privire la indemnizatia de crestere a copilului, astazi, pe langa cele decise luni, am adaugat si optiunea pe care o acordam parintilor de a avea un concediu pentru ingrijirea copilului cu o durata de doi ani, dar cu o indemnizatie plafonata la 1.200 lei.

In concluzie, parintii care vor avea copii dupa 1 ianuarie 2011 vor putea alege una dintre urmatoarele optiuni, iar prima optiune are urmatoarele componente: durata indemnizatiei pentru cresterea copilului-un an, cuantumul indemnizatiei-intre 600 si 3.400 de lei, posibilitatea concediului fara plata pana la 24 luni, prima de 500 lei pentru reintoarcere la munca daca acest lucru se petrece in intervalul primelor 12 luni.

Al doilea pachet optional : durata indemnizatiei pentru crestere a copilului - doi ani, valoarea indemnizatiei-intre 600 si 1.200 lei. Subliniez faptul ca parintii pot alege doar un pachet optional si nu pot cumula beneficii din ambele pachete puse la dispozitie. Fiecare familie care urmeaza sa aiba un copil incepand cu 2011 va alege de la inceput pe ce varianta merge", a spus Boc.

El a sustinut ca in 12 tari din Uniunea Europeana nu se acorda indemnizatie pentru cresterea copilului in niciun fel de forma si ca statul "face eforturi chiar in conditii dificile de criza" de a pastra in limitele pe care si le poate permite aceste indemnizatii.

#concediu, #maternal, #indemnizatie, #perioada, #mame , #stiri Emil Boc