Liderii de sindicat si membrii CES, obligati sa-si publice declaratiile de avere

Marti, 10 August 2010, ora 16:23
1099 citiri
Liderii de sindicat si membrii CES, obligati sa-si publice declaratiile de avere

Comisia juridica a Camerei Deputatilor a decis, marti, la dezbaterile asupra Legii ANI, sa instituie obligativitatea de a-si depune si publica declaratiile de avere pentru liderii de sindicat si membrii CES, asemenea parlamentarilor, primarilor si celorlalte categorii supuse acestei prevederi, precizeaza Mediafax.

Totodata, Comisia juridica a Camerei a stabilit reintroducerea in Legea ANI a termenului de trei ani in care Agentia poate face verificari, precum si reintroducerea prevederii referitoare la o singura declaratie de avere, asa cum a solicitat, in punctul sau de vedere, sustinut in fata Comisiei, premierul Emil Boc.

"Am decis reintroducerea termenului de trei ani in care ANI poate sa faca verificari. Vor fi reintroduce si comisiile de control al averilor, cele de pe langa Curtea de Apel. Am introdus obligativitatea de a publica declaratia de avere pentru membrii CES. Asa cum au toate categoriile profesionale - parlamentari, primari - vor avea si ei. S-a introdus obligativitatea aceasta si pentru liderii de sindicat. De asemenea, va fi o singura declaratie de avere", a declarat presedintele Comisiei juridice, deputatul PDL Daniel Buda.

El a precizat ca nu vor fi probleme referitoare la pastrarea principiilor si spiritului Legii ANI existente in forma initiala a proiectului de lege, adoptat de Camera.

"Ne aplecam asupra fiecarui text din lege pentru a inlatura toate acele asperitati care tin de normele de tehnica legisaltiva, de fluenta textului, astfel incat sa avem o lege care sa reziste din toate punctele de vedere la Curtea Cosntitutionala", a spus Buda.

Comisia juridica are termen pana vineri pentru a pune in acord Legea ANI cu decizia CCR si a stabili forma care va fi supusa dezbaterii plenului, in sesiunea extraordinara de saptamana viitoare.

Premierul Emil Boc, prezent la Comisie, in debutul sedintei, a sustinut revenirea la forma Legii ANI adoptata initial de Camera Deputatilor si reintroducerea in proiectul de lege a prevederilor amendate sau eliminate de catre Senat.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#ani, #avere, #declaratie, #lege, #obligativitate , #stiri Emil Boc