Guvernul vrea sa rezolve discrepantele de salarizare cu o masa salariala egala celei din 2009

Sambata, 20 Martie 2010, ora 17:06
1220 citiri
Guvernul vrea sa rezolve discrepantele de salarizare cu o masa salariala egala celei din 2009

Guvernul va prezenta, marti, sindicatelor un proiect de act normativ ce vizeaza aplicarea unitara a legii salarizarii bugetarilor in cadrul unei mase bugetare egale cu cea din 2009, a declarat sambata premierul Emil Boc, dupa discutiile cu sindicatele.

"Actul normativ pe care il propunem este (...) sa ramanem in aceeasi masa bugetara si, in interiorul aceleiasi mase bugetare salariale, sa putem aplica unitar prevederile legii 330 (privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, n.r.)", a mentionat Boc, care a adaugat ca acesta va fi discutat cu partenerii sociali. El a precizat ca "masa salariala din 2009 se regaseste ca valoare si in bugetul pe 2010".

"Aceeasi bani ca valoare, ca si continut, ca si cuantum, exista in bugetul lui 2010, la fel ca in bugetul lui 2009", a explicat Boc. "Daca nu facem acest lucru, nu ne va ajunge tot bugetul statului pe termen mediu si lung sa acoperim tot felul de drepturi recunoscute prin unele sau alte contracte colective de munca, contracte care nu au acoperire legala din perspectiva drepturilor pe care le consacra", a adaugat primul ministru.

Boc a mai spus ca sindicatelor le va fi prezentata marti o prima forma a proiectului de act normativ ce vizeaza remedierea acestor diferente de salarizare in sistemul bugetar. Premierul a precizat ca "daca se merge in continuare pe ceea ce se contureaza a fi in momentul de fata, pe de o parte cheltuielile publice vor scapa de sub control, pe de alta parte vor fi discrepante majore intre bugetari".

Printre motivele enumerate de seful guvernului pentru aceste diferente se numara faptul ca, in invatamant, unele sentinte judecatoresti recunosc cresterea salariului cu 50%, in conditiile in care "in invatamant, din componenta majorarii salariale de 50%, 17% se aplica inca din 2008, in vreme ce diferenta de 33% a fost abrogata prin acte normative ulteriore".

In schimb, prin unele sentinte judecatoresti, diferenta de 33% a fost recunoscuta pentru unele cadre didactice, a explicat Boc, precizand ca acesta este unul dintre motivele pentru care trebuie sa se intervina pentru a avea o aplicare unitara a legii.

O alta cauza a discrepantelor salariale ar fi legata de aplicarea contractelor colective de munca ce, potrivit deciziei Curtii de Conturi, au in continutul lor unele drepturi care nu sunt recunoscute de legislatia in vigoare, iar din aplicarea acestora, rezulta situatii diferentiate in tara.

"Unii aplica in continuare prevederile din contractele colective de munca, in mod ilegal in raport cu decizia Curtii de Conturi si in raport cu legea 330, care nu recunoaste decat anumite drepturi si anumite sporuri. Altii, care nu au contracte colective de munca, nu au aceste sporuri si apar aceste discrepante. Este nevoie de un tratament echilibrat pentru toti bugetarii dintr-o anumita categorie bugetara care sa beneficieze de aceleasi reglementari legale", a adaugat el. 

#boc, #buget, #bugetari, #salarizare , #stiri Emil Boc